La data de 31 mai a.c., ora 07.00, poliţiştii din Năvodari au fost sesizaţi de un localnic, cu privire la faptul că persoane necunoscute, într-o perioadă ce nu a putut fi determinată, au pătruns într-un imobil ce se află în construcţie, situat pe strada Pescăruşului, şi au sustras 6 calorifere din oţel mărimi diferite.
În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti a fost identificat ca suspect de comiterea acestei infracţiuni, T.G., de 17 ani, din localitatea Lumina, judeţul Constanţa.
Cercetările sunt continuate de poliţişti, cu suspectul în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. La data de 1 iunie a.c., poliţiştii Secţiei 4 Rurală Medgidia au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat din localitatea Peştera, cu privire la faptul că pe o solă de teren arabil a avut loc o autoaccidentare, soldată cu decesul unui cetăţean.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat la locul indicat un tractor răsturnat, iar în apropiere un bărbat care nu prezenta semne vitale. La faţa locului a sosit un echipaj de ambulanţă care a constatat decesul bărbatului.
În urma investigaţiilor efectuate poliţiştii au stabilit preliminar, faptul că în ziua respectivă, victima, a efectuat lucrări agricole, cu tractorul proprietate, pe sola de teren arabil pe care o deţine în comuna Peştera.
Potrivit martorilor oculari a rezultat faptul că după ce a terminat lucrările, bărbatul a lăsat tractorul într-o zonă înclinată fără să-l asigure, motiv pentru care acesta s-a pus în mişcare, iar în încercarea de a urca în utilajul agricol pentru a-l opri, a alunecat şi a fost călcat de tractor.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la Morga Spitalului Medgidia în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor