Pentru a se putea încadra în termenul negociat cu FMI, autorităţile române implicate în procesul de privatizare al transportatorului feroviar de marfă vor trebui să parcurgă multe documente şi să înceapă discuţiile cu potenţialii cumpărători.
După primul eşec în privatizarea CFR Marfă, comisia de privatizare împreună cu oficialii de la Ministerul Transporturilor au decis să reia procesul de vânzare al pachetului majoritar deţinut de stat la CFR Marfă. Astfel, a fost acordat un nou termen pentru depunerea documentaţilor pentru etapa de precalificare în procesul de privatizare, la care se putea înscrie orice companie sau investitor. Din păcate până la termenul limită, 23 mai, s-au înscris în luptă aceiaşi trei investitori care au participat şi la procesul iniţial însă comisia “le-a respins dosarele întrucât aveau documentaţia incompletă”. Motivul neoficial a fost însă cu totul altul, iar capital.ro l-a menţionat aici şi aici.
Astfel, au fost relaxate condiţiile de participare, iar în cursă, aşa cum am menţionat şi mai sus, s-au înscris cei trei posibili cumpărători: GRUP FEROVIAR ROMÂN S.A., OMNITRAX Inc. şi Asocierea S.C. TRANSFEROVIAR GRUP S.A. – DONAU FINANZ GMBH.
Membrii comisie de privatizare au verificat documentele în aceeaşi zi şi au stabilit LISTA SCURTĂ, astfel fiind depăşită o altă etapă a procesului.
Ce urmează?
În această săptămână, se va vedea dacă cei trei investitori au în intenţie să achiziţioneze compania sau doar au dorit o campanie de promovare. Miercuri, 5 iunie, este ziua în care cei trei investitori trebuie să depună la sediul Ministerului Transporturilor OFERTELE PRELIMINARE ŞI NEANGAJANTE, OFERTELE şi comentarile privind procesul de privatizare.
Joi, 6 mai, cu începere de la ora 10:00, comisia de privatizare va începe negocieri cu fiecare ofertant, pe baza unei planificări care