Cam așa trebuie că e și la NASA , îți spui. Laboratoare albe, geometrie impecabilă, liniște perfectă. Tineri sobri cu niște ciudățenii de piese-n mână, concentrați pe ceva invizibil – softiști, electroniști, ingineri, inventatori, în fine, elita Politehnicii.
La etaj, un labirint de încăperi, toate securizate, ca și cum în spatele lor s-ar ascunde un mare secret. La parter, un fel de camion uriaș care nu seamănă cu nimic de pe stradă. O mașinărie ciudată, nemaivăzută. Îi zice Roboscan și deja există câteva țări care ar dori s-o cumpere. “Aici miroase a…”. Inventatorul Mircea Tudor, radios la patru ace, râde: “Miroase a industrie, a ulei, a muncă”. El este creierul laboratoarelor de lângă Otopeni și șeful acestei afaceri. Iar în aprilie a devenit vedeta presei, după ce a cucerit Grand Prix-ul la Geneva, pentru a doua oară, cu Roboscan. Unicul scanner de avioane din lume. Vede tot, chiar și obiectele de sub un milimetru. Fratele său mai mic, și el premiat în 2009 la Geneva, scannerul de camioane, șade câțiva metri mai încolo. Cu el, Mircea Tudor a dat lovitura vieții lui: a devenit un om cu adevărat bogat și a crescut imaginea României în străinătate. Și când te gândești că partenerii americani au refuzat să-l facă, pe motiv că e “utopic și n-are potențial internațional”! Dar încăpățânatul Mircea Tudor n-a crezut – a făcut primul Roboscan românesc pe banii lui: a amanetat și a vândut tot ce avea, case, mașini, proprietăți și apoi s-a mai împrumutat și la bancă. La final l-a costat o avere. 5-6 milioane de euro, un vis născut din sărăcie. Astăzi, inventatorul e un businessman ca-n filme; în copilărie, însă, era atât de sărac, încât își permitea un singur lux: marmeladă pe pâine.
Luxul numit marmeladă
Își amintește el bine, șapte oameni se înghesuiau în chițimia de casă a familiei Tudor din Afumați, Ilfov. Cumva, nici el nu mai știe cum, reușeau
