Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A plecat şi "Messi". Cristina Neagu s-a despărţit şi ea de Oltchim

Publicat in Adevarul, luni 3 iunie 2013 ·

Criza de la Oltchim Râmnicu Vâlcea se adânceşte tot mai mult. Situaţia Combinatului, principalul sponsor până curând, s-a transmis şi asupra echipei.

Cea mai puternică grupare din România, după 1989, cu 19 titluri câştigate (ultimele şapte consecutiv) este la un pas de colaps. Problemele financiare şi-au spus cuvântul şi, rând pe rând, jucătoarele de top s-au despărţit de echipa din Vâlcea.

După Bulatovic, Jovanovic, Farcău, Manea şi Meiroşu, duminică a venit rândul starului Cristina Neagu (24 de ani), care semnat cu Buducnost Podgorica, echipa campioană din Muntenegru.

În afară lui Neagu, cea mai bună handbalistă a lumii din 2010, perioadă când primise în presa din România porecla de “Messi” a handbalului feminin, Oltchim şi-a luat ieri “adio” şi de la Ada Nechita şi Paula Ungureanu. Cele două vor evolua în sezonul următor la vicecampioana Ştiinţa Baia Mare. De plecare se mai pregătesc şi Barbosa si Managarova.

Cum handbalistele care au câştigat titlu după titlu pe plan intern şi care au evoluat cu regularitate în fazele finale ale Ligii Campionilor n-au acceptat ofertele salariale extrem de reduse ale conducerii, viitorul echipei pare sumbru.

Bazat pe revenirile unor jucătoare împrumutate, tinere talente plătite cu salarii mici şi cu salvarea de la retrogradare, probabil, drept obiectiv.

Prioritatea conducerii clubului, în acest moment, este găsirea unui sponsor care să asigure bugetul de 1,5 milioane de euro.

În caz contrar, sunt şanse mari chiar ca Oltchim să nu ia startul în sezonul următor al Ligii Campionilor, tot din cauza situaţiei financiare!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

”Netanyahu să nu uite că ţara sa a fost creată printr-o decizie a ONU”. Avertismentul unui lider european, după atacurile asupra Libanului

Ziare.com acum 31 minute
Premierul israelian Benyamin Netanyahu nu trebuie să „nesocotească deciziile ONU”, a avertizat miercuri, 15 octombrie, preşedintele francez Emmanuel Macron, reamintind că o rezoluţie ONU a fost cea care a „creat” statul Israel, au relatat participan

Cum încearcă Rusia „să șteargă identitatea istorică şi culturală a Ucrainei”. Declarația Consiliului Europei

Ziare.com acum 37 minute
Rusia, care jefuieşte sau "distruge" numeroase situri istorice, caută "să şteargă identitatea istorică şi culturală a Ucrainei", a transmis marţi, 15 octombrie, Consiliul Europei, denunţând "intenţia genocidară a Moscovei". Într-o declaraţie asupra

Jurnalistul Marius Buga, fost corespondent Pro TV, condamnat definitiv la închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi

Ziare.com acum 2 ore
Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat definitiv la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi, conform deciziei luate marţi, 15 octombrie, de Curtea de Apel Ploieşti, care menţine decizia primei instanţe. Decizi

Turcia cere să se treacă la „sancțiuni” împotriva Israelului

HotNews acum o ora
Timpul diplomației „a trecut”, a afirmat marți ministrul de externe al Turciei, Hakan Fidan, cerând să se treacă la „sancțiuni” împotriva Israelului, relatează AFP. „Am depășit limitele cuvintelor, diplomației, politicii, am ajuns la capăt. Ne trebu

VIDEO Mircea Geoană îi cere lui Marcel Ciolacu o dezbatere. „Știm că sondajele ne arată pe primele locuri”

HotNews acum o ora
Mircea Geoană, care candidează independent la alegerile prezidențiale, l-a provocat, marți, pe președintele PSD, Marcel Ciolacu, la o dezbatere, care să aibă loc sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 18:00, la Grand Hotel București. „Astăzi, vreau să fa

A murit scriitoarea Gabriela Melinescu

HotNews acum 3 ore
Scriitoarea Gabriela Melinescu a murit, marţi, la vârsta de 82 de ani, la Stockholm, anunţă Institutul Cultural Român, citat de Agerpres. „Institutul Cultural Român a aflat cu mare întristare vestea trecerii în nefiinţă a Gabrielei Melinescu, una di

Bărbat prins într-un utilaj de cules porumbul, pe un câmp din judeţul Timiş / A fost dus cu elicopterul la spital

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost rănit, marţi, după ce a fost prins într-un utilaj de cules porumbul, pe un câmp din judeţul Timiş. Victima a fost extrasă, fiind transportată la spital. ”În această după-amiază, pompierii lugojeni au intervenit pentru extragerea unu

Ministrul Justiţiei a transmis Senatului cererea de ridicare a imunităţii lui Eugen Pîrvulescu

Mediafax acum 3 ore
„Ministrul justiţiei a adresat preşedintelui Senatului în cursul zilei de marţi, 15 octombrie 2024, cererea de ridicare a imunităţii parlamentare privind pe: Domnul Eugen Pîrvulescu, în calitate de senator, pentru faptele care fac obiectul unui dosa

BREAKING NEWS Comisia Europeană suspendă o parte din a treia plată din PNRR. Guvernul României nu a îndeplinit şase jaloane

Mediafax acum 2 ore
Comisia propune suspendarea parţială a plăţii, în conformitate cu articolul 24 alineatul (6) din Regulamentul privind Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă. Această procedură le oferă statelor membre timp suplimentar pentru a îndeplini jaloanele sau

Produsele care sunt procesate în România vor avea adaos comercial plafonat. Anunţul ministrului Agriculturii

Mediafax acum 6 ore
Mai mult, vor fi plafonate şi preţurile inputurilor agricole, a anunţat Florin Barbu, Ministrul Agriculturii, citat de ZF. „Toate produsele care sunt procesate în România vor avea adaos comercial plafonat, printr-o OUG. Mai avem o discuţie cu retail

Vremea

București
acum

15°
mar.

12°/20°
mie.

11°/15°
joi

10°/15°
vin.

7°/14°
Iasi
acum

mar.

8°/14°
mie.

8°/15°
joi

6°/12°
vin.

4°/12°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/19°
mie.

12°/16°
joi

10°/14°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/11°
mie.

5°/14°
joi

5°/14°
vin.

3°/13°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/21°
mie.

7°/17°
joi

8°/18°
vin.

7°/17°