Urmând exemplul indienilor, argentinienilor şi sud-coreenilor, Ceauşescu a contractat din Canada tehnologie nucleară. Ambiţia lui era să exporte mai departe componente, în ţările lumii a treia. Totodată, prin programul nucler, Ceauşescu reafirma independenţa politică şi economică faţă de Moscova.

Amplul program de dezvoltare industrială, gândit de Ceauşescu, avea nevoie de cantităţi impresionante de energie. După criza petrolului, în mintea liderului comunist a încolţit ideea utilizării unor forme de energie mai puţin tradiţionale. O alternativă viabilă a părut atunci demararea unui proiect nuclear, în colaborare cu canadienii.

Prima strigare, 180 milioane dolari

Programul nuclear românesc ar fi trebuit declanşat încă din 1970. Numai că a întârziat deoarece România nu dispunea de specialişti, iar anumite sectoare industriale, precum construcţia de maşini, erau încă nedezvoltate. Din cauza gravelor inundaţii care au afectat ţara în acel an, proiectul a fost amânat pentru vremuri mai prielnice.

Abia în 1975 negocierile s-au reluat, odată cu trimiterea unor delegaţii de specialişti şi activişti din domeniul energiei la Atomic Energy of Canada Limited (AECL), în Canada, şi la Administraţia pentru Cercetare şi Dezvoltare în Domeniul Energiei (ERDA, abreviere în engleză) şi Comisia de Reglementare a Activităţii Nucleare (NRC), în Statele Unite ale Americii. În principal, erau vizate companiile americane şi filialele lor canadiene, producătoare de componente necesare reactoarelor nucleare tip CANDU.

În aprilie, Adrian Georgescu, adjunctul Ministerului Energiei Electrice, le comunica nord-americanilor ţintele lui Ceauşescu: realizarea unor centrale nuclearo-electrice pe bază de uraniu natural şi apă grea de tip CANDU, fabricarea echipamentelor nucleare, ridicarea unei fabrici de apă grea şi de elemente combustibile. De peste Ocean, emisarii s-au