Ceremonie de absolvire cu emoții și premii la CNMV
Pentru mai bine de 120 de elevi de la Colegiul Național Mihai Viteazul (CNMV), sâmbătă a sunat Ultimul Clopoțel iar ei și-au auzit, pentru ultima oară, numele strigat în catalog. Spațiile din imediata apropiere a CNMV s-au transformat, sâmbătă dimineață, într-un adevărat furnicar: elevi emoționați, părinți și bunici mândri și profesori melancolici, cu priviri îngăduitoare, cu toții s-au adunat pentru Ultimul Clopoțel al celor care acum au încheiat clasele a XII-a. Eleganți și frumoși în uniformele lor, tinerii absolvenți de liceu au intonat Gaudeamus cu voci hotărâte dar gâtuite de emoții, pășind prin fața profesorilor și a colegilor mai mici. Iar părinții, rudele și prietenii apropiați au avut lacrimi în ochi pentru ei, pentru drumul lor care, de acum, coincide cu maturitatea.
Anii de liceu, cea mai frumoasă amintire
Ceremonia Ultimului Clopoțel s-a desfășurat în sala de sport a Colegiului, decorată cu flori și care a devenit neîncăpătoare pentru invitații absolvenților. Pe lângă aceștia, evenimentul a avut și invitați din partea autorităților locale, reprezentanți ai diverselor instituții, inclusiv ai organizațiilor neguvernamentale. Cu toții le-au vorbit elevilor despre drumul care îi așteaptă odată cu dobândirea mult așteptatei independențe pe care le-o dau cei 18 ani și terminarea liceului. Invitații și-au amintit ei înșiși de anii de liceu, vorbind despre aceștia ca despre cea mai frumoasă perioadă a vieţii, plină de idealuri și inocență, o perioadă cu care nu s-au mai întâlnit apoi.
Îndemn la studiu și credință în forțele proprii
Dincolo de faptul că toți invitații le-au urat din suflet succes la examenul maturității, Bac-ul, tinerii au fost îndemnați spre muncă și învățătură, cinste și onoare, respect față de părinți, deteminare, dar mai ales spre a-și urma visurile. În cad