Senatorul PPDD Tudor Barbu a avut zilele trecute o confruntare televizată cu managerul CE Oltenia Laurenţiu Ciurel şi liderul sindical Constantin Mitrescu. „Încep să vă plac, domnule Ciurel”, a spus la un moment dat senatorul care cu numai două zile înainte spunea într-o scrisoare deschisă că, din prima zi după numirea lui Ciurel, „a început seria de abuzuri, minciuni şi «măsuri de eficientizare» care duc într-o singură direcţie…«falimentarea» şi vânzarea pe nimic a acestei inimi energetice a ţării: CEO!” La un moment dat, Ciurel a fost chiar aplaudat de senatorul PP-DD, mulțumit de declarațiile acestuia. Interesantă este şi o afirmaţie a lui Ciurel, care a menţionat în emisiunea de la TV Sud că nu va respecta anumite ordine de la guvern sau de la minister, dacă va considera că acestea sunt împotriva companiei.
Laurențiu Ciurel a lămurit opinia publică de faptul că firma pe care o conduce nu poate încheia contracte bilaterale. Întâi a mărturisit că “baza sunt contractele bilaterale”. Apoi a menționat de ce nu vom putea avea contracte pe bursă. “Nu avem nicio șansă să încheiem contracte bilaterale pentru că legislația actuală dispecerizează cu prioritate energia eoliană”, a afirmat Ciurel.
“V-a spus domnul Ciurel un adevăr dramatic pentru CE Oltenia. Atenție! Rugați-l să traducă gorjenilor ce spune pentru că este foarte important. Falimentul sistemului energetic național este anunțat acum la TV Sud de unul dintre cei mai mari manageri din România, managerul CEO” , a intervenit senatorul Barbu.
Ciurel a mai vorbit despre impactul pe care certificatele verzi îl au asupra facturilor populației, că energia regenerabilă nu produce locuri de muncă și cum un MW de energie produsă de eoliene are o subvenție de 350 de euro. „Încep să vă plac, domnule Ciurel. Este o mafie politică, transpartinică și o spune managerul de la CEO și factura prostimii e încărc