Aleşii municipali au aprobat depunerea cererii de finanţare pentru un proiect cu fonduri europene care vizează anveloparea termică a unor blocuri de locuinţe.
Potrivit proiectului, lucrărilor se va realiza în proporţie de 60% din Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat iar suma de 40% va fi asigurată de Primăria Focşani şi asociaţiile de proprietari. Cotele de finanţare care revin asociaţiilor de proprietari diferă în funcţie de veniturile locatarilor.
Municipalitatea intenţionează să plătească şi partea asociaţiei de proprietari, urmând ca sumele să fie recuperate ulterior, în rate lunare eşalonate pe mai mulţi ani.
Valoarea totală a cererii de finanţare este de 18,5 milioane de lei iar durata de realizare a proiectului este de 12 luni.
În Focşani, Primăria a reuşit în ultimii ani reabilitarea termică a doar cinci blocuri, lucrări care nu au fost plătite în totalitate, în condiţiile în care comune precum Gugeştiul sau Cîmpineanca au obţinut fonduri pentru anveloparea termică a zeci de blocuri.
Nu mai vorbim de oraşul Panciu, care are peste 1000 de apartamente reabilitate termic.
Mai puteţi citi:
Ruşinos/Satele bat Focşaniul la reabilitare termică
Prietenii primarului din Panciu câştigă pe bandă rulantă lucrările de reabilitare termică a blocurilor