Proiectul de lege promovat de ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, pentru amânarea, timp de trei ani, a acordării unei părţi a certificatelor verzi ce li se cuvin producătorilor de energie regenerabilă (eoliană, solară, hidro, biomasă) a fost parcurs, săptămâna trecută, într-o primă lectură, la Guvern.
Cu această ocazie, investitorii din domeniul energiei verzi au aflat că nu li s-au luat în considerare propunerile (amânarea unui număr mult mai mic de certificate), dar şi că proiectul de act normativ lecturat de Executiv mai conţine prevederi care nu au fost anunţate public. Potrivit unor surse din piaţa de energie, aceste prevederi diminuează drastic sprijinul acordat energiei curate. Aşa că s-a declanşat o furtună în domeniu.
Surse noastre ne-au explicat: "Faţă de proiectul de ordonanţă de urgenţă publicat de ministrul Niţă, au fost introduse câteva prevederi. O măsură stipulează instituirea obligativităţii tranzacţionării certificatelor verzi pe piaţa centralizată administrată de OPCOM. O altă prevedere care i-a inflamat pe investitori, în marea lor majoritate dezvoltatori de eoliene, este ca energia produsă peste cantitatea notificată Dispecerului Energetic să nu mai primească deloc certificate verzi".
Pentru parcurile eoliene şi microhidrocentrale este prevăzută amânarea plăţii a unui certificat verde pe MWh, iar pentru parcurile fotovoltaice - două certificate verzi pe MWh. Amânarea acestor venituri se face în perioada 1 iulie 2013 - 31 decembrie 2016. Din 2017, producătorii afectaţi de această măsură îşi vor recupera certificatele.
Pe actuala schemă generoasă de susţinere a energiei verzi, parcurile eoliene primesc 2 certificate verzi pe MWh, microhidrocentralele noi - 3 certificate verzi pe MWh, iar parcurile fotovoltaice - 6 certificate verzi pe MWh. Legea actuală, adoptată în vara anului trecut, obligă consumatorii