Poliţia oraşului Rovinari a fost sesizată la sfârșitul săptămânii trecute, de o femeie din comuna Bîlteni, cu privire la faptul că pe DE 79 s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care, urmare a primelor cercetări efectuate a constatat că B.A., de 72 ani, din comuna Bengeşti-Ciocadia, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79, din direcţia Rovinari în direcţia Filiaşi, pe raza comunei Bîlteni, a intrat în coliziune cu o autoutilitară ce staţiona în afara părţii carosabile. În urma impactului a rezultat autoaccidentarea conducătorului auto, care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Poliţia oraşului Rovinari a fost sesizată la sfârșitul săptămânii trecute, de o femeie din comuna Bîlteni, cu privire la faptul că pe DE 79 s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care, urmare a primelor cercetări efectuate a constatat că B.A., de 72 ani, din comuna Bengeşti-Ciocadia, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79, din direcţia Rovinari în direcţia Filiaşi, pe raza comunei Bîlteni, a intrat în coliziune cu o autoutilitară ce staţiona în afara părţii carosabile. În urma impactului a rezultat autoaccidentarea conducătorului auto, care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie, în cauză fiind întocmit dosar pena