Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru o zi, europarlamentari

Publicat in Impact in Gorj, luni 3 iunie 2013 ·

Elevii Colegiului Național „George Coșbuc” Motru, grație proiectului câștigat, Euroscola, au ocupat pentru o zi locurile parlamentarilor europeni la Strasbourg și au participat la viitorul Europei. Temele care au făcut obiectul lucrărilor în grupuri multilingvistice („Mediul și energia din surse regenerabile”, „Libertatea de informare și cultura civică”, „2013-Anul European al cetățenilor”, „Viitorul Europei”, „Politica agricolă”, „Migrație și integrare”) i-a determinat să creadă ca pot contribui, atât ca popor, cât și ca indivizi, la construcția economică și spirituală a Europei. „Activitatea pe echipe (Eurogame) ne-a făcut să ne simțim într-adevăr importanți”, spun ei. Două din cele patru echipe finaliste au avut câte un membru al grupului lor, Bianca Iorga și Anca Forlafu au reprezentat România și CNGC Motru în finala proiectului “Euroscola 2013”. Dincolo de această activitate, proiectul le-a oferit vizitarea unora dintre cele mai importante elemente culturale ale Europei: Piața Eroilor din Budapesta, Citadela din Budapesta, Palatul Parlamentului din Budapesta (Ungaria), Consiliul Europei (Strasbourg, Franta), Catedrala Notre-Dame de Strasbourg (Franța), Castelul Sforzesco (Milano, Italia), Domul din Milano (Italia), Catedrala Grossmunster din Zurich (Elvetia), Piața San Marco din Veneția (Italia) cu Muzeul Civilizației venețiene, Turnul cu ceas (Torre dell’Orologio), Palatul Dogilor și Basilica di San Marco. Sperăm ca pe viitor astfel de activități să fie cât mai bine receptate și cat mai dese. Parlamentul European nu a fost singura experiență a grupului acesta de lucru. Vizita la CEDO a celor doi profesori coordonatori Nicolae Negrea și Constantina Negrea și a câtorva elevi (Negrea Alexandru, Dudescu Denisa, Mischie Dana, Forlafu Anca, Sulugiu Andreea) a completat agenda de lucru. Intrarea la această instituție europeană a fost facilitată de Andra Matei, fo

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°