China a devenit cea mai mare groapă de gunoi din lume pentru produsele electronice, arată un raportul al Naţiunilor Unite, citat de CNN.
De la televizoare sau frigidere stricate, la vechiul laptop, toate acestea sunt deşeuri electronice, iar multe dintre acestea au fost produse în China. Printr-o întorsătură economică globală, aceste produse ajung tot în China atunci când nu mai sunt funcţionale, scrie site-ul economica.net.
Aproape 70% din deşeurile electronice de la nivel global ajung în China, se arată în raportul Naţiunilor Unite. „O mare parte din aceste deşeuri ajung ilegal din cauza convecţiilor Naţiunilor Unite, existând o interdicţie ca deşeurile electronice să fie transferate din ţări dezvoltate precum Statele Unite, în ţări precum China şi Vietnam”, spune Ma Tianjie, purtător de cuvând al Greenpeace la Beijing.
În ultimii zece ani, partea de sud a oraşului Guiyu, a devenit un important centru pentru acest tip de deşeuri. Sute de locuitori au devenit experţi în dezmembrarea aparatelor electronice şi electrocasnice.
Pe fiecare stradă, muncitorii stau pe trotuarul din faţa atelierelor şi dezmembrează aparatele cu ciocanul. Drumurile din Guiyu sunt pline cu pachete de plastic, fire, cabluri şi alte gunoaie. Componentele diferite sunt separate în funcţie de valoarea şi potenţialul de vânzare. Pe o stradă se află o grămadă de circuite verzi şi aurii. De cealaltă parte, carcasele de metal ale calculatoarelor.
Chinezii care colectează plasticul spun că îl revând către Foxconn, compania care produce aparate pentru Apple, Dell şi Hewlett-Packard.