Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul vrancenilor din Italia care îşi schimbă permisele s-a triplat

Publicat in Ziarul de Vrancea, luni 3 iunie 2013 ·

Aglomeraţie la ghişeele de la Permise De la începutul anului şi pană acum, au fost preschimbate 152 de permise din Italia, în timp ce anul trecut au fost doar 58 u oamenii sunt nemulţumiţi că procedurea preschimbării durează foarte mult u şeful de la Permise spune că de vină sunt verificările pe care le fac autorităţile italiene

Serviciul de Permise se confruntă în acest an cu o creştere de aproape trei ori a solicitărilor de preschimbare a permiselor de conducere auto eliberate în Italia pentru vrancenii care lucrează acolo. În acest an s-a ajuns deja la 180, în timp ce în aceeaşi perioadă din 2012 au fost preschimbate 72 de permise. Din Italia anul trecut au fost 58, iar în 2013 sunt 152 în condiţiile în care s-a ajuns abia la jumătatea anului. Cel mai probabil, această creştere se datorează faptului că sunt mulţi vranceni care revin acasă deoarece nu-şi mai găsesc de lucru în Italia. Celelalte ţări de unde provin permisele preschimbate de la începutul anului şi pană în prezent sunt Grecia – 5, Moldova – 2, Cipru -2, Marea Britanie – 2, Ucraina - 2 şi cate unul din Turcia, Siria, Olanda şi Albania. Durata de preschimbare a permiselor obţinute în Italia îi nemulţumeşte pe solicitanţi, care sunt nevoiţi să aştepte şi cateva luni. Stanciu Ţigănuş spune că a avut permis romanesc preschimbat în Italia în urma cu 5 ani, iar acum la preschimbarea în Romania aşteaptă de aproape două luni. “Pe 1 aprilie am depus cerere, iar pe 4 aprilie mi-a expirat permisul. În Italia am aşteptat doar 24 de ore, timp în care au cerut prin fax confirmarea că am făcut şcoala de şoferi. De la Permise mi s-a spus că trebuie să ia legătura cu Ambasada Italiei. Stau de 20 de ani în Italia şi ştiu că ambasada nu se ocupă de asemenea lucruri. Depind de permis, pentru că în Italia nu poţi să te angajezi fără permis. Cu dovada eliberată pentru a circula nu poţi să te angajezi în Italia”, spune

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 48 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 40 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 44 minute
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°