Petrolul Ploieşti a câştigat Cupa României pentru a treia oară în istorie (precedentele succese au fost obţinute în sezoanele 1962-1963 şi 1994-1995), după ce a învins pe Arena Naţională, în faţa a aproape 30.000 de spectatori, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa CFR Cluj-Napoca, în finala competiţiei. Unicul gol al meciului a fost marcat de Bokila (care avea să fie desemnat şi jucătorul finalei), în minutul 8, acesta păcălind din preluare apărarea clujeană şi înscriind cu un şut la colţul lung.
Deşi avea asigurată prezenţa în ediţia viitoare a Europa League, în urma deznodământului finalei, Petrolul va evolua în turul 3 preliminar al competiţiei, nu în cel secund. În plus, eşecul clujenilor (care au ratat prezenţa în Cupele Europene) a ajutat echipa Astra Ploieşti să acceadă în preliminariile celei de-a doua competiţii intercluburi. "Lupii galbeni" au fost premiaţi, pe Arena Naţională, ei primind medaliile de câştigători ai Cupei României de la Anghel Iordănescu şi trofeul de la Mircea Dridea. La finalul meciului, jucătorii ploieşteni s-au îmbrăcat în tricouri albastre pe care era imprimată Cupa României. După ce au primit medaliile şi s-au urcat pe podiumul de premiere, jucătorii s-au strâns în jurul trofeului, până când acesta a fost ridicat de căpitanul Sony Mustivar, după ce i-a fost înmânat de legendarul jucător petrolist, Mircea Dridea. Fotbaliştii de la, finalista de sâmbătă seară, au fost primii premiaţi de către Anghel Iordănescu, ei fiind aplaudaţi de adversarii lor de la Petrolul, care au format un culoar şi i-au aplaudat atunci când aceştia au venit să-şi ridice medaliile.
Marcator: Bokila 8
Petrolul Ploieşti: Hamutovski - Alcenat, Hoban, Yamissi, Guilherme - Mustivar, Mojica (83 Romario) - Boudjemaa (90+2 Achim), Hamza, Grozav (72 Morar) - Bokila. Antrenor: Cosmin Contra.
CFR Cluj-Napoca: Felgueiras - Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Camora - Ga