News Secretarul general al PDL Gheorghe Flutur a declarat că se întreabă "dacă nu cumva", cei din USL, "pregătesc reorganizarea administrativă" prin trimiterea în insolvenţă a primăriilor, fiind redus astfel numărul acestora.
"După ce a încurajat practic agenţii economici să intre în insolvenţă, acum extinde insolvenţa şi la primării. Dacă au datorii mai mult de 120 de zile primăriile vor intra în insolvenţă, urmând ca altcineva să le administreze conturile, ceea ce anulează şi rezultatul alegerilor locale din localităţile respective întrucât primarul ales nu mai gestionează activitatea Primăriei, aşa cum au decis alegătorii", a spus Flutur.
El consideră că o asemenea abordare este inadmisibilă şi că USL acţionează haotic asupra efectelor, în loc să găsească soluţii pentru a stinge arieratele şi de a nu acumula noi datorii.
"Temerea mea este că majoritatea USL din consiliile judeţene va face să fie daţi preferenţial bani primăriilor pentru stingerea datoriilor şi ne punem întrebarea dacă nu cumva, cei din USL, pregătesc reorganizarea administrativă prin reducerea numărului de primării, trimiţându-le în insolvenţă", a mai spus liderul PDL.
El consideră că o soluţie pentru a rezolva problema datoriilor şi pentru dezvoltarea zonelor ar fi ca impozitele şi redevenţele să se întoarcă la comunităţile locale, începând cu impozitele din agricultură, care să rămână la bugetul local, iar pentru toate rezervele locale, o parte din redevenţe să rămână, de asemenea, pe plan local, iar primăriile vor evita să acumuleze datorii prin creşterea veniturile la bugetul local.
Citeşte mai mult pe Adevărul
News Secretarul general al PDL Gheorghe Flutur a declarat că se întreabă "dacă nu cumva", cei din USL, "pregătesc reorganizarea administrativă" prin trimiterea în insolvenţă a primăriilor, fiind redus astfel numărul acest