Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Camion încărcat cu lemne, răsturnat într-o râpă din Tulnici din cauza vitezei

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 3 iunie 2013 ·

Un camion încărcat cu lemne s-a răsturnat ieri după-amiază într-o râpă, la intrarea în comuna Tulnici, dinspre Lepşa. Evenimentul rutier s-a produs din cauza vitezei, după cum ne-au spus poliţiştii. În urma accidentului, şoferul s-a ales cu răni uşoare. O parte din încărcătură s-a răsturnat pe partea carosabilă, timp în care traficul rutier a fost deviat pe un drum comunal, respectiv pe „drumul hoţilor“, după cum îi spun localnicii. Ulterior, buştenii au fost înlăturaţi de pe partea carosabilă, iar traficul a revenit la normal.

Accidentul a fost anunţat în jurul orei 16.00, iar primii care au ajuns la faţa locului au fost voluntarii Servi-ciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Tulnici şi poliţiştii din localitate. Aceştia, împreună cu localnicii, l-au scos pe şoferul de 48 de ani, Silviu P., din judeţul Ialomiţa, din maşină. Ulterior, bărbatul a fost preluat de paramedicii SMURD din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra, care au plecat la faţa locului imediat după ce s-a primit apelul care anunţa accidentul.

Purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, locotenent Cristina Duţă, ne-a precizat că şoferul era conştient şi cooperant. Totodată, el acuza dureri la nivelul toracelui şi capului, dar nu prezenta fracturi vizibile. După ce i s-a acordat primul ajutor, paramedicii l-au transportat pe şofer la Spitalul comunal Vidra pentru investigaţii. Ulterior, la faţa locului au ajuns mai mulţi poliţişti, dar şi criminalişti pentru a efectua cer-cetarea la faţa locului.

Inspectorul Cristi Manta, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Vrancea, ne-a precizat că în urma primelor verificări a reieşit că accidentul s-a produs pe fondul vitezei neadaptate. „Pe fondul vitezei neadaptate, conducătorul autovehiculului a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a intrat în coliziune cu un parapet de pe sensul său şi apoi s-a răsturnat în râpa din partea st

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 43 minute
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 52 minute
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 2 ore
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 23 minute
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°