Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paradă, spectacole şi jocuri pentru cei mici

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 2 iunie 2013 ·

Ziua Internaţională a Copiilor a fost celebrată, sâmbătă, la Satu Mare printr-o suită de manifestări, cei mici participând în număr mare la aceste evenimente. Au fost organizate parade, spectacole şi programe speciale pentru bucuria copiilor sătmăreni. La sărbătoarea copiilor s-au alăturat primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica, viceprimarii municipiului, Marcela Papici şi dr. Radu Roca, inspectorul şcolar general Mariana Roman, inspectorul şcolar Crina Leş, precum şi directorii unităţilor de învăţământ care au participat la această defilare. Parada unităţilor de învăţământ în Centrul Nou

Evenimentele dedicate celor mici au debutat în faţa Teatrului de Nord, unde Bunicuţa Melania i-a aşteptat pe cei mici cu un spectacol de teatru, în cadrul căruia copiii au cântat, au recitat poezii şi au dansat. Apoi s-a intrat în Sala Mare a Teatrului de Nord unde au urmărit spectacolul pentru copii “20.000 de leghe sub mări”, prezentat de trupa Arcadia de la Teatrul Regina Maria.

Manifestările dedicate Zilei Internaţionale a Copiilor au continuat cu parada tuturor unităţilor de învăţământ din municipiul Satu Mare, de la grădiniţe, şcoli şi până la licee, şi care a fost condusă de fanfara din Foieni şi de majoretele de la Şcoala nr. 10. Parada s-a încheiat cu copiii de la Palatul Copiilor, însoţiţi de directorul instituţiei, Gabriela Silvăşan, după care o parte din copii s-au mutat pe strada Horea în faţa Teatrului de Nord, pentru a asista la un spectacol de ventrilocie cu Romeo Alună şi Bunicuţa Julieta, prezentat de Crina Zvobodă. Program pentru copii, oferit de Nord Vest TV

Manifestările au continuat pe scena din Piaţa 25 Octombrie unde copiii de la grădiniţe au prezentat scurte momente artistice. A urmat apoi programul pentru copii oferit de Nord Vest TV, în colaborare cu Primăria Municipiului Satu Mare şi Centrul Cultural “G.M. Zamfirescu”, prezenta

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 2 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

EURO 2024: Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B

Mediafax acum 33 minute
Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B de la Campionatul European de Fotbal din Germania. Partida s-a jucat sâmbătă pe Olympiastadion din Berlin.

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 21 minute
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Spaniolul Lamine Yamal va deveni cel mai tânăr jucător care dispută un meci la Campionatul European

News.ro acum 3 ore
Lamine Yamal, în vârstă de 16 ani, titular în meciul de debut al Spaniei la Euro, sâmbătă, împotriva Croaţiei, va deveni cel mai tânăr jucător care a evoluat vreodată într-un meci din cadrul turneului continental, informează L'Equipe. Yamal are 16 a

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi Consilii Judeţene: PSD - 36,96%, PNL - 30,19%, AUR - 9,78%, Alianţa Dreapta Unită - 7,80%, UDMR - 5,34%, SOS România 3,11% - date parţiale ora 16.00

News.ro acum 4 ore
PSD a obţinut 36,96% dintre mandatele de preşedinte de Consiliu Judeţean, după alegerile de duminică, fiind urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi SOS România, anunţă, sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, pentru alegerea

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 2 ore
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

Prințesa Charlotte, PROTECTOARE cu mama sa la prima apariție publică după diagnosticul de cancer. Explicațiile unei experte în limbajul corpului

Gandul acum 2 ore
Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, şi-a făcut prima apariţie publică sâmbătă, la Londra, după ce a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cinci luni. Prinţesa de Wales, purtând o ţinută în culori pale, a mers într-o trăsură alături de copiii ei

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 5 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 6 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum 5 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Vremea

București
acum

25°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

22°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°