Cei 25 de copii care frecventează Clubul „De la A la Z pentru viaţă” din Modruzeni, înfiinţat de Filiala de Cruce Roşie Vrancea, au sărbătorit pe cinste ziua de 1 Iunie. Costumaţi în portul ţigănesc tradiţional, mascaţi cu ochelari decoraţi cu paiete, flori şi pene, realizaţi din vreme chiar de ei, au cântat, au dansat şi s-au jucat umplând ziua de veselie şi culoare.
Sub îndrumarea educatoarelor lor, Mioara Popescu, Rodica Ghiniţă şi Otilia Gogu, ei au recitat poezii şi au interpretat cântece în cadrul unui concurs inedit, gen „Tip-top, Mini-top”. „A fost o zi cu adevărat specială, în care toată lumea a redevenit copil! Copiii au fost minunaţi şi cu toţii au fost câştigători, ei primind diplome ca ocupanţi ai primului loc. La acţiunea noastră a fost prezentă şi Rodica Davidean, împreună cu reprezentanţi ai Filialei de Cruce Roşie Vrancea, care le-a dăruit copiilor dulciuri şi articole de igienă”, a declarat educatoarea Mioara Popescu.
Cei 25 de copii care frecventează Clubul „De la A la Z pentru viaţă” din Modruzeni, înfiinţat de Filiala de Cruce Roşie Vrancea, au sărbătorit pe cinste ziua de 1 Iunie. Costumaţi în portul ţigănesc tradiţional, mascaţi cu ochelari decoraţi cu paiete, flori şi pene, realizaţi din vreme chiar de ei, au cântat, au dansat şi s-au jucat umplând ziua de veselie şi culoare.
Sub îndrumarea educatoarelor lor, Mioara Popescu, Rodica Ghiniţă şi Otilia Gogu, ei au recitat poezii şi au interpretat cântece în cadrul unui concurs inedit, gen „Tip-top, Mini-top”. „A fost o zi cu adevărat specială, în care toată lumea a redevenit copil! Copiii au fost minunaţi şi cu toţii au fost câştigători, ei primind diplome ca ocupanţi ai primului loc. La acţiunea noastră a fost prezentă şi Rodica Davidean, împreună cu reprezentanţi ai Filialei de Cruce Roşie Vrancea, care le-a dăruit copiilor dulciuri şi articole de igien