Viaţa muritorilor este condiţionată de o răsuflare; de o singură şi normală respiraţie. Indiferent că e vorba de un om de rând sau de un personaj din înalta societate, de un individ din lumea politică, de un parvenit sau de un cerşetor, toată lumea respiră la fel; după acelaşi "tipar" fiziologic. Nu e nevoie nici de fandoseli semidocte, nici de excese metafizice, nici de capricii existenţiale pentru a respira firesc. E drept, unii respiră adânc, siguri pe ei, conştienţi că asta le face bine plămânilor şi inimii; alţii respiră superficial şi precipitat, sfidând parcă orice fel de consecinţă negativă asupra licărului de viaţă din ei. Altfel stau lucrurile cu o bună parte dintre muritorii intraţi, triumfal, în clasa oamenilor politici, aceia care stau la pândă, clipă de clipă, pentru a lua o gură de aer ce le aţâţă pofta de a greşi în folosul lor. Şi atunci când aprobă, pe şest, contracte catastrofale pentru ţară; şi atunci când spun una şi fac alta; şi atunci când permit amestecul unor ambasade străine în treburile politice şi economice ale ţării. Şi atunci când lansează proiecte precum "Reforma administrativ-teritorială", glorificând binefacerile regionalizării, în realitate considerată o "trădare naţională, care aduce miliarde în buzunarele lor"; în casele grupului de "respiratori" cu bătaie lungă. A inşilor care sunt muritori… degeaba. Trăind pe picior mare, alimentându-şi orgoliile de a fi în frunte, nu prin meritele muncii lor, ci călcând cu bocancii peste picăturile de viaţă ale celor mulţi - poporul care i-a votat. Deunăzi, am fost martora unei scene care m-a îndurerat pentru multă vreme: aflând că iarăşi vor creşte preţurile la energie electrică şi gaze, doi pensionari în vârstă, soţ şi soţie, se întrebau, într-o ploaie de lacrimi, cum se vor descurca. "Suntem singuri şi nu ştim ce vom face. Oricum, în fiecare lună, facturile sunt tot mai mari…", suspinau,