Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei mai bogaţi oameni, 1% din populaţia lumii, deţin aproape 40% din avuţia mondială

Publicat in Press Alert, duminică 2 iunie 2013 ·

Cei mai bogaţi oameni din lume, reprezentând 1% din populaţia planetei, deţin 39% din avuţia totală de 135.000 de miliarde de dolari, iar ponderea care le revine acestora va creşte probabil în următorii ani, arată un studiu al Boston Consulting Group, citat de Mediafax.

Avuţia aflată în proprietate privată a crescut anul trecut la nivel global cu 7,8%, la 135.000 de miliarde de dolari, arată studiul, citat de CNBC.

Cei mai bogaţi, însemnând 1% din total, deţin împreună 52.800 miliarde de dolari, în timp ce persoanele cu active de peste 5 milioane de dolari controlează aproape un sfert din avuţia mondială.

Această concentrare se va accentua şi mai mult în anii următori, întrucât avuţia bogaţilor creşte mai rapid decât totalul la nivel global. Numărul milionarilor a urcat anul trecut cu 10% şi a ajuns la 13,8 milioane.

Studiul ia în calcul un avans anual de 4,8% la nivel general în următorii cinci ani, în timp ce pentru milionari ritmul va fi de aproape două ori mai rapid.

Averea persoanelor cu peste 5 milioane de dolari va creşte în fiecare an cu circa 8%, iar a celor cu peste 100 de milioane de dolari va spori cu 9,2%.

Această creştere a avuţiei bogaţilor este susţinută în economiile dezvoltate în mare parte de evoluţia pieţelor de capital, în timp ce pentru ţările în dezvoltae principalele motoare sunt avansul economic şi economisirea.

Cei mai bogaţi oameni din lume, reprezentând 1% din populaţia planetei, deţin 39% din avuţia totală de 135.000 de miliarde de dolari, iar ponderea care le revine acestora va creşte probabil în următorii ani, arată un studiu al Boston Consulting Group, citat de Mediafax.

Avuţia aflată în proprietate privată a crescut anul trecut la nivel global cu 7,8%, la 135.000 de miliarde de dolari, arată studiul, citat de CNBC.

Cei mai bogaţi, însemnând 1% din total, deţin împreună 52.8

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 25 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 17 minute
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum 31 minute
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 32 minute
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Ministrul Predoiu, anunț de ultim moment după festivalul „Beach Please!” de la Costinești!

Ziua Constanta acum 5 ore
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunțat luni, 14 iulie, că se va face o analiză pe marginea desfășurării Festivalului 'Beach Please', așa cum se obișnuiește după fiecare astfel de eveniment. 'Sigur, se face o analiză

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°