Jurnalistul Radu Tudor a prezentat, în ediţia de duminică seară a emisiunii "Punctul de întâlnire" de la Antena 3, un document trimis de Comisia Europeană României, prin care se cer mai multe reforme, cu precădere economice, cu impact major asupra cetăţeanului de rând.
Cele opt concluzii ale Recomandării Consiliului privind Programul naţional de reformă al României pentru 2013, sunt comentate de jurnalistul Radu Tudor şi invitaţii săi, academicianul Dinu C. Giurescu şi analistul Ilie Şerbănescu, la Antena 3.
1. Implementarea programului preventiv - România a negociat cu Comisia Europeană şi cu FMI un program preventiv de ajustare economică în 2011. În martie 2013, România a cerut oficial o extindere cu 3 luni a acestui program. În aceste condiţii, evaluarea finală a programului va avea loc până la sfârşitul anului 2013.
2. Finanţe publice şi un sistem de impozitare sustenabile - Deşi consolidarea fiscală a continuat, disciplina fiscală reprezintă în continuare o mare provocare, iar sustenabilitatea şi adecvarea sistemului de pensii se confruntă cu riscuri de nivel mediu pe termen lung.
3. Reforma sectorului de sănătate - Sunt dezechilibre majore în sistemul de sănătate din România în special din cauza utilizării ineficiente a resurselor şi a proastei gestionări.
4. Piaţa muncii, şomajul în rândul tinerilor şi sărăcia - România a avut o rată de ocupare scăzută în 2012, iar gradul de ocupare al tinerilor a fost printre cele mai reduse din UE. România trebuie să îşi îmbunătăţească calitatea politicilor active de pe piaţa muncii şi să pună în practică fără întârziere Planul Naţional de Ocupare a Tineretului.
5. Reforma sistemului de învăţământ - România se confruntă cu o importantă provocare în ceea ce priveşte calitatea sistemului său de învăţământ şi formare profesională. Abandonul şcolar tim