O femeie de afaceri din judeţ care a introdus în contabilitatea firmei sale câteva zeci de facturi fiscale nereale are patru ani la dispoziţie pentru a arăta că nu mai greşeşte atunci când vine vorba de respectarea legii, în caz contrar ea riscând să ajungă după gratii.
Maria Busuioceanu a fost trimisă în judecată de procurori pentru evaziune fiscală, iar acum magistraţii Tribunalului Gorj au decis ca ea să fie condamnată la doi ani de puşcărie şi încă doi, ca pedeapsă complementară, de interzicere a unor drepturi civile. Judecătorii au stabilit însă ca detenţia să fie înlocuită cu un termen de încercare de patru ani, timp în care inculpata nu are voie să mai calce pe bec.
„Dispune anularea actelor false, respectiv a facturilor menţionate în fila 2 alin.5 din rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj din 29.10.2012. Obligă inculpata Busuioceanu Maria în solidar cu partea responsabilă civilmente SC. Geodicon Prest SRL Stejari prin lichidator judiciar Siomax SPRL Tg-Jiu la plata către Statul Român – A.N.A.F. Bucureşti – D.G.F.P. Gorj - a sumei de 35.731,6 lei reprezentând despăgubiri civile cu penalităţile şi dobânzile aferente până la achitarea integrală a debitului”, au decis magistraţii.
Aceştia nu au fost de acord cu instituirea sechestrului asiguratoriu şi au dispus ca inculpata să plătească statului cheltuieli judiciare de 1850 de lei. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel, procesul urmând să continue în acest caz la Curtea de Apel Craiova.
O femeie de afaceri din judeţ care a introdus în contabilitatea firmei sale câteva zeci de facturi fiscale nereale are patru ani la dispoziţie pentru a arăta că nu mai greşeşte atunci când vine vorba de respectarea legii, în caz contrar ea riscând să ajungă după gratii.
Maria Busuioceanu a fost trimisă în judecată de procurori pentru evaziune fiscală, iar acum magis