Organizaţia de tineret a Partidului Social Democrat a desfăşurat mai multe acţiuni în acest sfârşit de săptămână, pentru a serba aşa cum se cuvine ziua de 1 iunie.
"Vineri, 31 mai, membrii TSD, au mers la Grădiniţa cu program prelungit numărul 3 din Bistriţa şi la Grădiniţa 1 iunie din Beclean, unde alături de clowni, prinţese, dulciuri şi câteva sute de baloane, i-au sărbătorit pe cei mai tineri dintre noi."
De1 iunie, membrii TSD au vizitat copiii de la Orfelinatul din Năsăud şi din Beclean, unde au organizat câte o mică petrecere în cinstea copiilor de ziua lor.
" Alături de organizaţia TSD, la acţiuni au participat Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, Ministrul delegat pentru dialog social, doamna Doina Pană, Deputatul Daniel Suciu, Primarii Mircea Romocea şi Nicolae Moldovan, dar şi Senatorul Ioan Deneş.
Organizaţia TSD Bistriţa-Năsăud urează tuturor copiilor un 1 iunie fericit, plin de fericire, bucurie şi împliniri", se arată într-un comunicat de presă TSD.
Organizaţia de tineret a Partidului Social Democrat a desfăşurat mai multe acţiuni în acest sfârşit de săptămână, pentru a serba aşa cum se cuvine ziua de 1 iunie.
"Vineri, 31 mai, membrii TSD, au mers la Grădiniţa cu program prelungit numărul 3 din Bistriţa şi la Grădiniţa 1 iunie din Beclean, unde alături de clowni, prinţese, dulciuri şi câteva sute de baloane, i-au sărbătorit pe cei mai tineri dintre noi."
De1 iunie, membrii TSD au vizitat copiii de la Orfelinatul din Năsăud şi din Beclean, unde au organizat câte o mică petrecere în cinstea copiilor de ziua lor.
" Alături de organizaţia TSD, la acţiuni au participat Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, Ministrul delegat pentru dialog social, doamna Doina Pană, Deputatul Daniel Suciu, Primarii Mircea Romocea şi N