APDRP a lansat, la sfârşitul lunii mai, o aplicaţie on-line de consiliere a fermierilor care se pregătesc pentru sesiunea din această lună, destinată fermelor de familie, dar şi pentru agricultorii care au pregătite proiecte pentru GAL-uri.
Pentru fermierii care vor să depună proiecte în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) în sesiunea ce se deschide chiar în această lună pentru finanţarea fermelor de familie, dar şi pentru cei care urmăresc sesiunea pentru GAL-uri, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a lansat, la sfârşitul săptămânii trecute, o aplicaţie on-line prin care se pot obţine date concrete despre eligibilitatea proiectului, se pot face simulări etc. Sistemul de consiliere propus, „Sistemul Expert”, este unul interactiv, dând posibilitatea potenţialilor beneficiari să identifice mai uşor investiţiile eligibile şi condiţiile de accesare.
„Sistemul Expert presupune completarea unui chestionar on-line, în urma căruia beneficiarii vor putea identifica măsura de finanţare din PNDR pe care o pot accesa, investiţiile eligibile, documentele necesare întocmirii proiectului, precum şi o estimare a punctajului pe care l-ar putea obţine investiţia propusă”, se arată într-un comunicat al APDRP, menţionându-se că pe lângă cei care vor să aplice pentru măsura 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole”, măsură dedicată fermelor de familie cu dimensiunea între 5 şi 20 UDE (Unitate de Dimensiune Economică), aplicaţia vine şi în sprijinul fermierilor care vor bani europeni prin intermediul sesiunilor la care au acces Grupurile de Acţiune Locală (GAL).
APDRP pregăteşte pentru a fi lansate cât de curând, tot pe paginea oficială a instituţiei, alte două aplicaţii on-line, „Tutoriale” şi „Simulări”, tot pentru persoanele interesate de accesarea fondurilor europene nerambursabile, iar în cazul modificării r