Bancherii continuă să pună deoparte sume importante pentru a acoperi pierderile din credite neperformante, în condiţiile în care mulţi clienţi nu dau semne că reuşesc să revină la graficul de rambursare a datoriilor. Soldul provizioanelor s-a apropiat de 7 mld. euro în luna martie.
Un sfert din creditele în lei acordate de bănci populaţiei şi companiilor din judeţele Sălaj, Suceava şi Bistriţa-Nădăud au ajuns restante, dar cea mai dificilă situaţie este în judeţul Vâlcea, unde peste o treime din împrumuturile în valută nu sunt achitate la timp, potrivit datelor BNR.
Ponderea restanţelor la creditele în valută ajungea la 34% în judeţul Vâlcea la finalul lunii aprilie, împrumuturi de 114 milioane de euro fiind înregistrate cu întârzieri la plată. Nici creditele în lei ale vâlcenilor nu se află într-o situaţie mai bună, ponderea restanţelor fiind de 24%.
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro
Acesta este un serviciu de ştiri specializat al ZF, ZF Corporate. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele).Detalii de abonare la responsabilul ZF Corporate, Alexandru Matei (Tel fix. 0318.256.277 Tel. mobil. 0766.606.994) sau trimiteţi un email prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@zf.ro. Veţi fi contactat în maxim o oră.
Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 03.06.2013

Un s