Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au celebrat / 60 de ani de existenţă a Detaşamentului de Pompieri Petroşani

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, luni 3 iunie 2013 ·

Pompierii sunt eroii noştri. La fel ca şi salvamontiştii, salvamarii, jandarmii, paramedicii, aceştia au rolul lor bine stabilit în societate, acela de a salva vieţi şi bunuri, sunt speranţa noastră în momentele de ananghie. Tocmai de aceea, este firesc să-i sărbătorim şi să le mulţumim, măcar o dată pe an, pentru că, ori de câte ori sună alarma, sunt prezenţi la datorie. Incendii de locuinţe, de vegetaţie, descarcerări.

Vineri, la ora 15, Sala de Marmură a Primăriei Petroşani era plină de uniforme. De o parte a sălii stăteau pompierii, pe cealaltă parte - oficialii. Este adevărat, în timpul manifestărilor, în faţa sălii şi a presei au fost prezenţi mai mulţi oficiali. Acestora li s-a dat cuvântul, au fost felicitaţi, li s-au acordat distincţii. Cu toate aceste politeţuri oficiale, nimeni nu a uitat de pălmaşii detaşamentului de la Petroşani, cei care fac toată treaba. Pentru a le adresa mulţumiri au venit de la Deva, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara” - inspectorul şef maior Viorel Cornel Demean, prefectul de Hunedoara - Sorin Vasilescu.

Au fost prezenţi primarii Tiberiu Iacob-Ridzi şi Gheorghe Ile, city managerul Lupeniului - Gabriel Lungu, deputaţii Monica Iacob-Ridzi şi Cristian Resmeriţă. Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi şi prefectul Sorin Vasilescu au vorbit despre activitatea excelentă a pompierilor, din judeţ şi din Vale, despre lupta cu flăcările, în cele mai grele condiţii.

A fost o ceremonie frumoasă în care s-a prezentat istoria detaşamentului de la Petroşani, activitatea din ultimul an şi proiectele viitoare. Din câte spunea prefectul, Hunedoara are cea mai importantă dotare dintre inspectoratele de urgenţă din ţară, ceea ce nu poate fi decât în favoarea comunităţii noastre.

Ca de obicei, maiorul Adrian Avram, comandantul detaşamentului de Petroşani, a fost o gazdă primitoare. Cu toate c

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 2 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

BREAKING | A MURIT Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk

Cancan acum o ora
Doliu în lumea artistică din România! Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk, s-a stins din viață la doar 48 de ani. Potrivit unor surse apropiate de familia cântărețului, în urmă cu doar câteva ore, acesta a suferit un accident vascular cerebral (AVC)

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 2 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Belgia va creşte în 2025 contribuţia cu trupe la Grupul de luptă al NATO de la Cincu

Mediafax acum 26 minute
Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Simona Cojocaru, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, s-au întâlnit cu ministrul Apărării din Regatul Belgiei, Ludivine Dedonder, şi cu

VIDEO Alexandr Dughin, noi amenințări la adresa României: „Europa de Est va fi neutră sau va fi a noastră. Oameni precum Viktor Orban sau Călin Georgescu înțeleg asta”

HotNews acum o ora
Alexandr Dughin, considerat ideologul regimului președintelui rus Vladimir Putin, a amenințat din nou țările din Europa de Est, inclusiv România, într-un interviu acordat politologului american John J. Mearsheimer. „Europa de Est va fi ori neutră, o

Declaraţia de la Berlin: Şase ţări europene promit continuarea sprijinului pentru Ucraina şi viitoare garanţii de securitate

G4Media acum o ora
Miniştrii de externe din şase state europene, reuniţi joi la Berlin, şi-au reafirmat susţinerea pentru Ucraina pe calea sa „ireversibilă” către aderarea la NATO şi au promis Kievului continuarea sprijinului militar în războiul cu Rusia, precum şi ga

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 5 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 4 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 15 minute
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Ilie Bolojan, despre posibila sa candidatură la prezidențiale: „O spun foarte deschis”

HotNews acum 13 minute
Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan a afirmat joi că nu îşi doreşte o candidatură la alegerile prezidenţiale şi că cele patru partide proeuropene care au intrat în noua legislatură ar trebuie să „discute deschis” despre un candidat comun. „Cred c

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

1°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°