Petrolul Ploieşti a câştigat Cupa României-Timişoreana pentru a treia oară în istorie, după ce a învins, sâmbătă, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa CFR Cluj, în finala competiţiei. Unicul gol al meciului a fost marcat de Bokila, în minutul 8. Petrolul a câştigat pentru a treia oară Cupa şi a egalat-o la numărul de trofee chiar pe învinsa sa de-acum, situându-se împreună într-un clasament all-time legat de acest aspect pe locurile 5-6, după bucureştenele Steaua, Rapid, Dinamo şi Universitatea Craiova. A fost a 75-a finală a Cupei României, a 69-a găzduită de Capitală, a doua disputată pe Arena Naţională. Ambii antrenori, Cosmin Contra şi Eugen Trică, s-au aflat la primele lor finale. Jeremy Bokila, autorul unicului gol şi desemnat totodată jucătorul finalei, a fost de asemenea şi golgeterul actualei ediţii a Cupei, totalizând 7 reuşite.
Cupa la Ploieşti, CFR out din Europa! Dacă cei de la Petroul erau siguri de participarea în Europa League, indiferent de rezultatul final, pentru cei de la CFR Cluj, jocul de sâmbătă trebuia neapărat câştigat pentru a mai bifa o prezență europeană. „Trăiesc clipe mari, visam la asta de când jucam pe coclaurile Ligii a III-a. Ne-am realizat un vis. Sunt mândru şi fericit că am ocazia să lucrez la cel mai frumos club din România. Este un nou drum, după ani de chin şi restrişte în ligile inferioare. Cred că am avut un an senzaţional”, a declarat directorul sportive al Petrolului, Cristi Vlad. „Am dominat cap-coadă, dar am primit golul foarte rapid. Ne doare foarte rău, însă această înfrângere ne va face mult mai puternici pentru viitor. Am avut ocazii clare. Acest trofeu era tichetul nostru pentru Europa, dar nu e o tragedie. Ne va face mult mai puternici. Am mai stat într-un an acasă şi anul viitor am luat campionatul”, a declarat Trică.
Cupa României, sau Cupa Internațiuni? Meciul Petrolul Ploieşti - CFR Cluj,