Urmărindu-mi ediţia specială de 1 Iunie, adicătelea concursul "Cel mai bun tătic din lume", o cititoare a bombănelilor mele s-a grăbit să-mi expedieze propria bombăneală. La adresa mea!
Cică toată chestiunea asta cu descoperirea celui mai bun tătic din lume n-a fost decât un circ ieftin, o găselniţă reportericească numai bună de aruncat praf în ochii telespectatorilor naivi. Că, de fapt, nu există nici măcar tătici "buni", darămite "cei mai buni", că, în realitate, mai toţi tăticii sunt o apă şi-un pământ şi că-şi fac apariţia în peisajul casnic numai în momentele frumoase şi relaxate ale vieţii de familie, motivând, în rest, că "ei aduc bani". Sunt prezenţi, aşadar, atunci când se fac pozele de familie, când apare câte o aniversare şi masa se umple de bucate gătite de consoartă sau la câte o serbare şcolară unde "prestează" cel mic. Numai în cazul în care mămica e o cucoană cu personalitate, care ştie cum să-şi dirijeze bărbatul, acesta mai poate fi văzut şi pe la câte o şedinţă cu părinţii sau cu odrasla la dentist ori în parc. În rest, tăticii se ţin departe de grijile pe care le implică juniorii, împăunându-se însă atunci când cei din jur le spun cât de mult le seamănă pruncul din cărucior sau fiica de pe role (ceea ce nu în toate cazurile poate fi un compliment pentru copil!). Ei îşi arogă meritele pentru orice evoluţie pozitivă a micuţilor şi, evident, varsă toată vina în capul nevestei pentru orice derapaj al celor mici de la trendul impus în familie.
Staţi! Nu săriţi! Ştiu că există şi tătici "altfel", dar aceştia, în chip de excepţie, nu fac decât să confirme regula. Şi din nou telespectatoarea mea bombănitoare mă pune, neiertătoare, la zid pentru că, de 1 Iunie, i-am făcut eroi pe tătici fără să-i întreb câte nopţi au stat de gardă la patul copiilor bolnavi, câte milenii au petrecut în faţa aragazului, inventând mâncăruri
