Într-o ţară plină de absurd, ştirea că pianistul Bogdan Ota este extrem de supărat că nu poate cânta în lăcaşurile Bisericii Ortodoxe poate câştiga lejer un loc fruntaş.

Am avut întotdeauna o poziţie critică vis-a-vis de biserica ortodoxă, iar oamenii educaţi şi cu bun simţ ştiu foarte bine la ce mă refer. Asta însă nu are legătură cu dorinţa absurdă de a cere bisericii să se abată de la conceptele şi dogmele ei.

Până la urmă, orice religie are dreptul la propriul set de cutume. Dacă suntem credincioşi le acceptăm, dacă nu, nu le luăm în considerare, pentru că nu ne afectează în niciun fel viaţa. Am înţeles că respectivul artist se poate desfăşura liniştit în lăcaşurile de cult catolice. Foarte bine, repet: fiecare biserică are dreptul la stabilirea propriilor norme. S-ar putea să încerce şi într-o sinagogă, mâine-poimâine. Dacă va fi refuzat, domnul artist va face de ocară religia iudaică, aruncând în stânga şi dreapta cu insulte? Întrebare retorică, evident.

Cred că artiştii ar trebui să se uite în propria ogradă. Să vadă ce fel de oameni sunt promovaţi pe post de „cântăreţi” şi ”cântăreţe” şi ce fel de ”artă” promovează ei. Ar trebui să fie indignaţi, mai degrabă, de psedudoarta ce ne invadează zi de zi şi să lumineze oamenii în sensul ăsta, nu să se ocupe de spiritualitate. Nimeni nu-i obligă să intre într-un locaş sfânt şi să se roage, indiferent despre ce religie vorbim. Atunci, de unde pretenţia lipsită de sens de a cânta într-o biserică?