Jurnaliştii evită să discute, la nivel public, despre o practică ce cuprinde tot mai agresiv această breaslă, iar cei incriminaţi se ascund, de cele mai multe ori, în spatele sintagmei “atac la libertatea de exprimare”. În realitate însă, dosarul deschis pe numele lui Sorin Alexandrescu, reţinut joi de către DNA pentru acuzaţia de şantajare a administratorului RCS&RDS, Ioan Bendei, nu este o premieră în România.

Primul caz în urma căruia a ieşit la iveală, în mod public, modul cum au înţeles unii jurnalişti să îşi câştige existenţa a izbucnit în 2005. Atunci, conducerea managerială şi editorială a cotidianului „Ziua de Iaşi“ a fost acuzată oficial de şantaj prin presă. Parchetul Naţional Anticorupţie (devenit între timp Direcţia Naţională Anticorupţie – DNA) a declanşat urmărirea penală împotriva a cinci angajaţi ai cotidianului mai sus menţionat.

Printre cei anchetaţi s-au aflat directorul ziarului, Florin Ghiocel Asimionesei, acuzat că ar fi încercat, prin ameninţări şi şantaj, să obţină contracte de publicitate de la oameni de afaceri locali, redactorul-şef, Alin Tocan, un alt fost director, directorul de marketing şi un agent publicitar. Plângerea împotriva acestora a fost depusă de avocatul Mihail Vlasov, care reprezenta un grup de 11 oameni de afaceri locali, printre care şi deputatul, la acea vreme, Relu Fenechiu. Reţeta după care acţionau cei incriminaţi era clasică. Oamenii de afaceri locali le-au declarat procurorilor că ziarul declanşa împotriva lor o serie de atacuri nefondate. Apoi, pentru a încheia campaniile de presă, jurnaliştii solicitau celor în cauză să încheie contracte de publicitate cu cotidianul.

Dosarul de şantaj de la „Ziua de Iaşi“ nu a fost unul simplu. Până la urmă au fost trimişi în judecată doar directorul Florin Asimionesei şi redactorul-şef Alin Tocan, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj şi asociere pentru comi