Presa si Posta trec astazi prin cele mai dificile momente din istoria lor.

Oricat de inadecvata ar fi apropierea celor doua, cu atat mai mult compararea falimentului care da tarcoale ambelor, exista cel putin un lucru care a actionat cu aceeasi forta si constanta la prabusirea celor doua industrii.

Evident, e mult mai atractiv sa vorbesti despre cvasi-falimentul presei in termeni care se invart exclusiv in jurul mogulilor si actiunilor conspirative cu iz mafiot, exercitate de fortele raului impotriva eroilor.... oricare ar fi acestia din urma.

La fel in cazul Postei: este mult mai eficient si mai atractiv sa contextualizezi dezastrul de acolo in zona grupurilor de interese care capuseaza institutia, a salariilor conducerii cu totul si cu totul nesimtite.

Un discurs de care s-a folosit si T. Basescu in 2009, in campania prezidentiala, cand se lauda ca a suferit atacuri in presa - ciudata intrepatrundere - tocmai pentru ca nu a vrut sa-i dea Posta lui Sorin Ovidiu Vintu. Geoana a incercat sa-i intoarca replica: domnul Cocos al Elenei Udrea astepta la rand sa devina postas sef. Nu i-a mai fost data lui Cocos, dar nici bine nu s-a simtit.

Capusarea Postei a fost doar buturuga mica din angrenajul care a condus la prabusirea fostului colos. Prostia si coruptia conducerii, contractele "dedicate" si dezinteresul general din administratia firmei au grabit ritmul in care societatea s-a indreptat spre faliment.

Insa explozibilul care a aruncat in aer Posta, elementul care a detonat lent si sigur o afacere monopol, imposibil de imaginat altfel, a fost aceeasi inventie care a condus si la pulverizarea presei.

O poveste care nu multumeste pe nimeni. Cel putin in dreptul presei ne place sa ne imaginam personaje de dimensiuni mitice: moguli de o forta financiara extraordinara, care prin jocuri murdar