Alexandru Lăpuşan

Strategii, politici, tactici, iată concepte şi termeni confuzi atât prin semnificaţie cât şi-n legătură cu necesitatea existenţei lor. Pentru destui oameni din vârful politicii romaneşti. Cvasiacceptată este ideea că necesitatea elaborării/ fundamentării acestor concepte a refulat din …conflictele armate. Ce poate fi mai rău decât să pierzi un război? Carl Von Clausewitz (1780-1831) în lucrarea sa Despre Război, spunea că acesta este ”un instrument politic, o continuare a relaţiilor politice, o realizare a acestora cu alte mijloace”. Ştiind că în urma confruntărilor armate toată lumea pierde (însă vai de pielea celui învins), pregătirea, organizarea şi desfăşurarea acţiunilor militare direcţionează toate resursele disponibile pentru atingerea scopului final: înfrângerea adversarului. Sau, cu alte cuvinte, stăpânirea de teritorii şi populaţii. În toate etapele, consilierea militară (străină) a fost des utilizată. Mai ales pentru ..vasali. Statul Român a beneficiat de seviciile ”misiunii militare franceze” (1916-1918) conduse de grl. Henri Mathias Berthelot, care a avut un rol fundamental în reorganizarea şi creşterea capacităţii de luptă a armatei române. Ei şi, pe drept cuvânt, ne putem pune întrebarea: Ce treabă are războiul cu agricultura? Noi în agricultură nu avem duşmani de învins, nu există riscul să ni se ia pământul, libertatea şi să fim duşi sclavi în lanţuri! În concluzie, de ce ne-ar trebui strategii, politici şi tactici pentru agricultură? Pe piaţa agricolă întâlnim, cel mai adesea, competitori şi nu duşmani. Atunci, însă când cadrul de manifestare al relaţiilor (economice) este neadaptat, relaţia de competiţie se transformă repede în antagonistă. În aceste condiţii, munca cinstită cu rezultatul ei (producţia agricolă) se loveşte de o grămadă de mecanisme neloiale, cămătăreşti, agreate sau introduse-n ecuaţie, cu rea credinţă,