… desi inteleg popularitatea de care se bucura scenariile apocaliptice. Precum teoriile conspiratiilor mondiale, ofera solutii simple la probleme complexe, ba mai satisfac si mult prea omeneasca sete de sange, in locul Stirilor de la ora cinci. Pereat mundus cu noi cu tot daca asta ne da satisfactia de a rosti, inainte de a ne da duhul, « nu v-am zis eu ? » [Nota : Daca nu ma inseala memoria, o observatie asemanatoare are tanarul Noica in Mathesis sau bucuriile simple.] Unul dintre aceste scenarii, cu trecere (deloc intamplator) mai cu seama in randurile stangii hipster si a dreptei « calul-pusca-si-nevasta », descrie, cu un amestec de orpilare si admiratie, ascensiunea de neoprit a Chinei in fata unei Americi neputincioase, corupte, inumane – pe scurt, o natiune de « fatalai ». Suna frumos, decent-apocaliptic, e mai credibil decat sfarsitul lumii dupa calendarul Maya si, aparent, mai greu de contrazis.

Sau nu ?

Ne putem imbata cu cifre si statistici, toate stiintifice si inspaimantatoare, nu doar cu apa rece. Eu unul, insa, prefer berea. Cand stai pe terasa din apropierea unui campus universitar american si sorbi din bere, n-ai incotro : iti faci privirea roata. Ce vezi ? Multi, foarte multi studenti asiatici, marea majoritate chinezi. Marturisesc, n-am stat pe nici o terasa din apropierea unui campus universitar chinez, dar bunul simt ma indeamna sa cred ca reciproca nu e valabila : americanii nu roiesc prin campusurile din Beijing. In America, gasesc intotdeauna un chinez care, amabil, imi serveste berea. In China, ceva ma face sa cred ca e mai greu sa gasesc un american care sa ma serveasca.

Iar daca asta nu e de-ajuns pentru a va trezi din betia statisticilor inspaimantatoare, iaca inca o stire. Suparati ca presupusul asasin al unui student a scapat de puscarie pentru ca era membru al Partidului Comunist, studentii chinezi au deschis o petiti