Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţările unde se trăieşte cel mai bine

Publicat in Ora de Iasi, duminică 2 iunie 2013 ·

Organizaţia pentru cooperare economică şi dezvoltare (OECD) a alcătuit Indicele Better Life, care măsoară calitatea vieţii în statele membre, iar pentru al doilea an consecutiv, Australia deţinând prima poziţie, fiind ţara unde cetăţenii au cea mai mare şansă să aibă o viaţă fericită, scrie Business Insider.

OECD a analizat 34 de ţări în 11 departamente, inclusiv venitul pe gospodărie, comunitate, educaţie, mediu, implicarea civică, satisfacţia vieţii, siguranţă şi echilibrul viaţă-carieră.

Topul Better Life Index, alături de unele caracterstici care ies în evidenţă din cadrul ţărilor :

15. Irlanda – Irlandezii au un simţ al comunităţii foarte ridicat. 96% dintre respondeţi susţin că au pe cineva pe care pot conta în caz de nevoie.

14. Luxemburg – Luxemburg a avut un scor bun atât la sănătate, cât şi la nivelul de trai. Speranţa de viaţă este de 81 de ani.

13.Austria – Austriecii au un sistem educaţional foarte bun şi un simţ al comunităţii ridicat.

12.Finlanda – Studenţii finlandezi au rezultate excepţionale la evaluările internaţionale, iar populaţia ţării are are un nivel ridicat de satisfacţie a vieţii.

11.Noua Zeelandă – Noua Zeelandă are printre cele mai dezvoltate reţele de energie regenerabilă, peste 36% din necesarul de energie provenind din surse alternative.

10.Marea Britanie – 85% dintre britanici susţin că într-o zi obişnuită au mai multe experienţe pozitive decât negative.

9.Islanda – 98% dintre islandezi susţin că au pe cineva pe care se pot baza în caz de nevoie, cetăţenii având un simţ civic dezvoltat.

8.Olanda – olandezii lucrează în medie 1379 de ore pe an, mult mai puţin faţă de media de 1776 de ore pe care o înregistrează restul ţărilor membre OECD.

7.Danemarca – danezii au un echilibru foarte bun între viaţa personală şi serviciu, doar 2% dintre respondenţi susţinând că lucrează prea mu

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR solicită convocarea de urgenţă a Parlamentului în sesiune extraordinară, pentru a începe procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis: Este un pas crucial pentru restabilirea democraţiei şi a pune capăt actualei crize politice

News.ro acum 21 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor a depus marţi o solicitare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie 2025, arătând că scopul acestei solicitări este acela de a cere socoteală unui guvern care s-a dovedit

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 17 minute
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum 42 minute
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 3 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 3 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Sebastian Burduja, despre schema de compensare şi plafonare în energie: Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată de 3-6 luni, în funcţie de situaţia regională

News.ro acum 42 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, despre schema de compensare şi plafonare în energie că se lucrează pe mai multe scenarii iar un astfel de scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată

Maia Sandu acuză Kremlinul pentru provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria: „Scopul este clar: escaladarea situaţiei”

HotNews acum 33 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a convocat marţi Consiliul Suprem de Securitate al ţării, a acuzat Kremlinul şi compania Gazprom pe care o controlează de provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria, potrivit News.ro.

România participă din 2025 cu militari la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO: Am trimis în Slovacia sisteme moderne cu rachete antitanc

HotNews acum 2 ore
România și-a extins prezența începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective și tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcționează în țările aliate de pe Flancul Estic, anunță MApN. Armata română a trimis un detașament an

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 6 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°