Pentru a distrage atenţia de la principala şi singura întrebare esenţială, vor românii o regionalizare a ţării?, pragmaticul boier cap de regiune aruncă pe piaţă felurite subiecte de „dispută”. Mai nou, existenţa (deja!) a unei dispute la nivelul populaţiei din „regiuni” şi cele din „comunităţi” (termen cu dedicaţie strecurat în proiectul noii constituţii) în ceea ce priveşte alegerea unei capitale din lista de nominalizări (de „dânşii” făcută!).
Iar aici este o altă manipulare, pe lista nominalizatelor la statutul de capitală sau chiar capitale (într-un multiplu de ordin venit de la putere pentru a da satisfacţe multiplilor de baroni locali) găsindu-se strict propunerile făcute de el, doar el, voievodul regionalizării, cel ce se visează viitor preşedinte al Parlamenului regional!
Dincolo de trasarea numelor pe opisul dorit de baronii regionalizării, extrem de grav este stilul de abordare în „prezentarea” regionalizării. Un stil abrupt de impunere a cel puţin unei decizii deja luate. Aceea de a se face regionalizarea. O decizie care care este expediată alegătorilor la umbra fumigenelor legate de „disputele” orgolioase între cine este mai capitală, la pachet cu aberaţiile promovate de feluritele comisii „civice” şi de specialitate (politică!) sub numele de propuneri pentru modificarea constituţiei.
Şi dăm de o parte aberaţiile „tehnice” prin care puterea încearcă să-şi asigure viitorul despotic, pe linie juridică şi instituţională, fără a se teme că va fi pusă la colţ de comisiile europene pentru că, în subsidiar, ca mod de comunicare pentru ţară, dar ca linie principală pentru interesele Europei, a acelei Uniuni care experimentează în România viabilitatea soluţiei de regionalizare în perspectiva reconfigurării UE ca federaţia Statelor Unite ale Europei, ţinta principală este tocmai verificarea modelului de regionalizare.
I