Trei persoane, printre care şi un poliţist, au fost depistate pe raza localităţii Golăeşti cu arme şi ustensile de pescuit, în perioada prohibiţiei.
Cazul a intrat în atenţia autorităţilor în noaptea de 1 spre 2 iunie, când poliţiştii de frontieră ieşeni au făcut un control asupra unui autoturism. Echipajul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a legitimat cele trei persoane aflate în maşină, iar în autoturism au găsit undiţe şi o armă. Unul dintre cei legitimaţi este un poliţist, iar altul un angajat al Tribunalului Iaşi. Din primele informaţii, arma nu era funcţională în momentul în care a fost găsită de poliţiştii de frontieră, însă cei trei bărbaţi legitimaţi s-au ales cu dosar penal pentru braconaj, întrucat aveau asupra lor obiecte pentru vânătoare şi pescuit în perioada prohibiţiei, într-o zonă protejată prin lege. În timpul controlului n-au fost găsite în maşină cartuşe, dar nici animale vânate.