Competiţia Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) a început sâmbătă cu două filme în care e vorba de adolescenţă, sex şi o dureroasă maturizare, sub aparenţa unui scandal de corupţie sau a unei comedii acide. Publicul a umplut sala de la Cinema Victoria pentru a urmări peliculele din concurs.

„Dama de companie", o coproducţie Suedia-Irlanda-Norvegia-Finlanda, din 2012, pleacă de la o întâmplare reală: anihilarea unei reţele de prostituţie cu clienţi sus-puşi, în Stockholm-ul anilor ‘70 ai secolului trecut. Regizorul Mikael Marcimain a vrut să facă şi un film „politic", în care se vorbeşte despre corupţie la nivel înalt, tentative de muşamalizare a „cazului" sau bătăi de intimidare a anchetatorilor, dar şi un film „pesonalizat". Accentul cade, în acest dublu registru al poveştii filmului, pe Iris, o adolescentă cu probleme comportamentale, dusă de mama sa într-un centru de plasament. În desele sale evadări din cămin, Iris şi prietena ei, Sonja, intră în reţeaua controlată de Dagmar Glans, un fel de matroană modernă, care trăieşte în lux şi opulenţă, servindu-şi clienţii VIP - demnitari de stat - cu discreţie şi mână forte. Cele două fete vor intra în această lume fără griji financiare cu naivitate, apoi din inerţie, dar când vor vrea să renunţe va fi deja prea târziu. „Nu fac acte de caritate", le spune „prietena" lor, Dagmar, pe un ton sec. Încăpăţânarea unui tânăr inspector de poliţie şi puseele de „independenţă" ale şefului său vor rezolva cazul, trimiţând-o pe matroană la tribunal. Însă asta nu va rezolva mare lucru, căci tentaculele intereselor sunt prea lungi. Iar Iris, trimisă la un centru de plasament strict, nu se va mai simţi niciodată în siguranţă. Filmul lui Marcimain e excelent construit, cu un montaj şi o manieră de filmare pline de nerv, în ciuda unui scenariu cam stufos şi niţel „tezist" la final. Atmosfera anilor ‘70 e redat