Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moldoveancă aflată în Istanbul: Gazele lacrimogene au fost împrăştiate în cantităţi mari

Publicat in Adevarul, duminică 2 iunie 2013 ·

Gazele lacromigene, furtunurile cu apă şi scandările au pus stăpânire pe Istanbul din Turcia. Pe rând protestele au cuprins şi alte oraşe ca Ankara, Izmir, Bodrum. Moldovenii care se află în aceste zile în Turcia spun că au simţit gazul lacrimogen, care a fost împrăştiat în cantităţi mari.

„Astăzi este mai calm. Oamenii se adună în parcul Cezi, din regiunea Taşkim a Istanbulului, dar sunt paşnici. Nu e clar ce se va întâmpla mai pe seară“, spune Olga, o moldoveancă aflată de două luni în Turcia.

Aceasta susţine că în Beşkitaş, regiune apropiată de Taşkim, unde locuieşte e linişte. „Cu toate acestea, e foarte puţină lume pe stradă. Dacă de obicei terasele restaurantelor, magazine erau pline, astăzi acestea sunt închise“, afirmă tânăra.

Olga povesteşte că protestele s-au pornit la începutul acestei săptămâni. „Erau paşnice. Oamenii s-au aşezat pe gazonul din parc, în semn de protest faţă de intenţia autorităţilor de a reface mocheia şi a deschide un shopping centru în acest parc. Prin definiţie, acest spaţiu istoric este dedicat manifestărilor publice. Dacă se ridicau aceste două clădiri, spaţiul nu mai exista“, susţine Olga.

Moldoveanca spune că protestele paşnice au degenerat vineri. „Poliţiştii au început să folosească gaz lacrimogen. Au folosit atât de mult, că s-a răspândit şi în zonele din apropiere. Eu mă întorceam de la servicu spre casă şi nu puteam ţine ochii deschişi. A trebuit să alerg. Odată intrată în casă, mi-am spălat ochii cu apă cu lămâie, pentru că altfel nu puteam ţine ochii deschişi“, relatează tânăra.

Olga spune că noaptea de vineri a fost şi mai neliniştită. „Practic nu am închis un ochi. Protestarii s-au mutat pe străzile alăturate. Sub geamurile mele treceau tineri scandând“, povesteşte moldoveanca.

Aceasta spune că în cele două luni în care se află în Istanbul, au avut loc trei proteste mai mari. „Unele sunt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI PREZIDENTIALE 2024 - Prezenţa la vot la ora 15.00, la nivel naţional, este 29,12%. În 2019, era 29,21% /

News.ro acum 9 minute
Prezenţa la vot alegerile prezidenţiale la nivel naţional, la ora 15.00, este 29,12%. În 2019, era 29,21%. Prezenţa la vot, inclusiv votul din străinătate, este de peste 32%. Aproape 500..000 de români au votat până la această oră la secţlile de vot

Trupul neînsufleţit al lui Gabriel Cotabiţă va fi depus luni la Capela Cimitirului Bellu

Mediafax acum 15 minute
„Gabriel Cotabiţă reprezintă un etalon al profesionalismului în muzica uşoară românească dar şi un tată, soţ şi prieten excepţional”, a scris familia artistului. Cei care vor să îi aducă un ultim omagiu lui Cotabiţă sunt aşteptaţi luni la capelă, în

Optzeci de incidente electorale în primele opt ore de la deschiderea urnelor

Gandul acum 10 minute
De la începerea votării, au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare și 21 neconfirmate. Totodată, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 12.000 de lei și au

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum o ora
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

Geoană acuză manipulare prin exit-poll-uri: De ce minţiţi românii?

Mediafax acum 2 ore
Geoană acuză că aceste sondaje încalcă legea privind alegerile prezidenţiale şi pune sub semnul întrebării motivele din spatele publicării lor. „De ce ar risca publicaţiile româneşti să încalce legea şi să citeze “surse ale partidelor politice”, dac

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 4 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de votare, la alegerile prezidențiale, când a desenat o nouă casetă cu numele său și apoi s-a votat singură

Libertatea acum 2 ore
Diana Șoșoacă s-a prezentat, duminică, la o secție de votare din București. A transmis live pe TikTok din cabina de vot, acest lucru fiind interzis prin lege, votul având caracter secret.

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum 3 ore
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum 4 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

Un bărbat cunoscut cu afecţiuni medicale a murit după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii de votare din judeţul Argeş

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 87 de ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, a murit, duminică, după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii din votare din localitatea Cicăneşti, judeţul Argeş. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabilit cu exactitate ce s-a înt

Vremea

București
acum

dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/7°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°