Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Năstase crede că ştie ce e cu "Lumea, America și noi"

Publicat in Cotidianul, duminică 2 iunie 2013 ·

Avea cămașă uni, cu guler înalt, cravată în culoarea unei flăcări, poate violet, iar costumul avea discrete dungi verticale. Așa a apărut Adrian Năstase la lansarea cărții "Lumea, America și noi", o carte pe care fostul premier a scris-o cât a stat în detenție.

Adrian Năstase a venit cu un sfert de oră mai devreme la Romexpo, ca să aibă timp să socializeze cu bucureștenii care au venit să-l vadă sau se găseau întâmplător pe la Bookfest. Vesel, a pupat doamne și domni, vechi colaboratori, câteva jurnaliste, câțiva poate prieteni. Odată cu sosirea sa, o liniște autoimpusă s-a instalat în pavilionul C 2 al complexului expozițional – câteva alte lansări de carte erau pe final, iar atenția generală s-a mutat către standul în care tocmai apăruse Adrian Năstase. Multă lume și-a notat în agendă că duminică, la ora 14.00, Adrian Năstase iese pentru prima dată în public în contact cu românul după neașteptatul episod de la Rahova. Oameni importanți astăzi sau la un moment dat în trecut au ținut să-l aștepte, să-l salute, să-l asculte și să-i ceară lui Adrian Năstase o carte semnată de Adrian Năstase. Dar și oameni fără vreun anterior contact cu autorul s-au oprit să asculte prezentarea cărții. "Ce e aici domnule?", întreabă o distinsă doamnă care din cauza aglomerației nu mai reușea să treacă dinspre zona cărților pentru copii către restaurant sau către orice ieșire. "Este lansarea de carte a domnului Năstase", aproape că o apostrofează un participant voinic, tuns scurt, în costum negru. Doamna și-a dat seama pe loc că a făcut o gafă și și-a întrerupt cu simpatie linia labirintului către ceva. A rămas să asculte. La fel și Generalul Chelaru, Mircea Chelaru, care părea că mai are puțin și-l convertește la o nouă religie pe Codrin Ștefănescu (tânărul se ținea tare). Ce-a mai fost? Iosif Boda a avut șansa să-l salute și să-l asculte pe Gelu Voican Voiculescu – în afară d

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 49 minute
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum o ora
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 15 minute
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum 34 minute
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum o ora
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum o ora
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°