Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O ediţie-model

Publicat in Observator de Constanta, luni 3 iunie 2013 ·

Ciclism/Turul Dobrogei

Toţi participanţii la ediţia a XIV-a competiţiei constănţene au declarat că întrecerea a fost una reuşită

Organizatorii, rutierii, antrenorii, toţi s-au declarat încântaţi de felul cum a decurs a XIV-a ediţie a Turului Dobrogei la ciclism, dar şi de cum au decurs ostilităţile. În final, întrecerea a fost catalogată drept una frumoasă, de majoritatea participanţilor şi a celor implicaţi. „Am avut parte de o întrecere deosebită, de o ediţie foarte frumoasă. Drumurile au fost bune, am beneficiat şi de vreme bună, totul a fost perfect“, a declarat Petrică Munteanu, director în cadrul Primăriei Constanţa, parte organizatorică a evenimentului. De asemenea, Federaţia Română de Ciclism şi Triatlon a anunţat că, de la ediţiile următoare, sprijinul va fi mult mai consistent, promisiune venită chiar din partea preşedintelui Eduard Novak, participant şi el la întrecere. „Turul Dobrogei este o întrecere de tradiţie, care face cinste ciclismului românesc. Acest tur trebuie luat mult mai în serios şi promitem că implicarea noastră în ediţiile viitoare va fi mult mai mare. Trebuie să arătăm, tocmai prin aceste întreceri, că merită să se facă ciclism în România. F.R.C.T. are în vizor astfel de competiţii, prin care sperăm ca în viitor, poate 6-7 ani, să aducem sportul cu pedale autohton aproape de nivelul european“, a spus Novak, singurul român paralimpic medaliat cu aur.

Ediţia de anul acesta a fost o afacere a echipei Tuşnad Cycling Team, care a acaparat podiumul la seniori şi a urcat un rutier pe cea mai înaltă treaptă şi la juniori. În ierarhia Elite (seniori), cel mai bun a fost Sergiu Cioban, urmat de coechipierii săi, Stevici Ivan şi Nicolae Tanovitkhii. La juniori s-a impus Vlad Dobre de la C.S. Intersport, care însă a rulat în echipamentul celor de la Tuşnad Cycling Team. El a fost urmat de Cătălin Iorga, de la C.S. Bilal Constanţa,

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 23 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 7 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 6 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 4 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°