Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL trimite primăriile în insolvență, în opinia lui Flutur

Publicat in Monitorul de Suceava, duminică 2 iunie 2013 ·

Preşedintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat că USL extinde „moda” insolvenţei, de la firme, la primării. Flutur a precizat că după ce a încurajat practic agenții economici să intre în insolvența, USL extinde insolvența și la primării. “Dacă au datorii mai mult de 120 zile primăriile vor intra în insolvență, urmând ca altcineva să le administreze conturile. E inadmisibilă o astfel de abordare, în care se acționează haotic asupra efectelor, în loc să găsească soluții de a stinge arieratele și de a nu acumula noi datorii”, a spus Gheorghe Flutur. El a precizat că temerea pe care o are este aceea că majoritatea USL din Consiliile Județene va face ca banii să fie alocaţi în mod preferenţial pentru stingerea datoriilor. “Ne punem întrebarea dacă nu cumva pregătesc reorganizarea administrativă prin reducerea numărului de primării, trimițându-le în insolvență”, a subliniat liderul democrat liberalilor suceveni.

Gheorghe Flutur a explicat că o soluție pentru a rezolva problema datoriilor primăriilor, dar şi pentru dezvoltarea acestora ar fi ca impozitele și redevențele să se întoarcă la comunitățile locale, începând cu impozitele din agricultură, impozit cu care PDL nu a fost de acord. El a arătat că acest impozit ar putea să rămână la bugetele locale. Aceeași soluţie este propusă de preşedintele PDL Suceava şi în cazul redevenţelor, precizând că o parte din aceste sume ar trebui să rămână la nivelul comunităţilor locale. “Primăriile vor evita sa acumuleze datorii prin creșterea veniturile la bugetul local. Ne întrebăm ce vor face cele 61 de primării din județul Suceava care au fost înglodate în datorii de PSD prin proiectul Utilități și Mediu la Standarde Europene. Ne mai întrebăm dacă nu cumva trimiterea în insolvență a primăriilor vine și dintr-o grabă a guvernării USL de a raporta oficialilor FMI că au găsit o soluție la problema arieratelor.

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 7 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 11 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 6 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 6 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 9 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Președintele Iohannis nu a primit informări de la serviciile secrete privind promovarea lui Călin Georgescu pe rețelele sociale. Precizările Administrației Prezidențiale

HotNews acum 13 ore
Administrația Prezidențială a precizat, la solicitarea mai multor redacții, că președintele Iohannis nu a primit informări transmise de instituții ale statului legate de riscurile de influențare a alegerilor prezidențiale și nici despre modul în car

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 3 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 4 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

2°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°