De la cele mai mici lucruri la cele esenţiale, facem mereu alegeri. Alegem, însă, să fim răi sau buni? Facem, practic, această alegere în viaţa noastră? Binele şi Răul sunt, oare, noţiuni depăşite azi, au devenit ele concepte desuete, ţinte neatractive pentru Educaţie, Sănătate, Guvernare, Politici publice etc.?

Întrebări. De la cele mai mici lucruri la cele esenţiale, facem mereu alegeri. Alegem, însă, să fim răi sau buni? Facem, practic, această alegere în viaţa noastră? Binele şi Răul sunt, oare, noţiuni depăşite azi, au devenit ele concepte desuete, ţinte neatractive pentru Educaţie, Sănătate, Guvernare, Politici publice etc.? Apologia griului, pe care o aud, o văd scrisă adesea, nu mă mulţumeşte. E ca o centură de siguranţă pentru lipsurile noastre: de caracter, de voinţă, de înţelegere. O folosesc atât de mulţi încât, uzată, ea a devenit o relicvă adulată a unei lumi în derivă. Ne ţine tot mai puţin la suprafaţa credinţei în noi înşine şi în rostul celor ce ne înconjoară.

Flash-backs. Copilul acesta de cinci ani nu ştie ce e Binele şi Răul. Oamenii aceia în uniformă au venit noaptea în casa lor şi i-au luat cu ei pe tatăl lui şi mama lui. Tatăl lui îi strigă: “Să ai încredere. Ne vom întoarce.” Şi au plecat. Casa e nesigură acum. Copilului îi e frică. Ştie că s-a întîmplat ceva rău. Nu e nevoie să i se explice: Răul a venit şi i-a luat tatăl şi mama şi el ştie că Răul s-a întrupat. Unul dintre oamenii în uniformă îi lasă, discret, să îşi ia rămas bun, deşi asta era interzis de superiorul său. Era el bun? Copilul şi fratele său mai mare, au rămas în grija bunicii. Ei văd cu toţii cum Răul face din ţara lor casa lui. Vor mai întâlni vreodată Binele? Dar părinţii? Da, dar peste mulţi ani.

Omul acesta a ieşit din casă, în acea noapte. Şi-a lăsat soţia, copilul de câţiva ani, speriaţi de împuşcăturile de-afară, ca să meargă acolo unde se tră