Persoanele cu handicap din naştere primesc o indemnizaţie mizeră de 200 de RON, care nu a mai fost indexată de 7 ani. Mai mult, sunt purtate pe drumuri la comisii, deşi handicapul de care suferă nu mai poate fi vindecat. O nouă filă din cartea umilinţei la care suntem supuşi de guvernanţi.
Nenorocul dat de soartă este dublat de indolenţa guvernanţilor. Persoanele care s-au născut cu handicap, deşi nu pot munci şi nici nu beneficiază de alte venituri, primesc de la stat doar 200 de lei lunar, sumă care nu s-a indexat de 7 ani, nici măcar cu cuantumul inflaţiei. Mai mult, la fel ca şi cei care dobândesc un handicap în timpul vieţii, sunt purtaţi pe drumuri la comisii. O nedreptate dublată de indolenţă, la care ministerul muncii răspunde ridicând din umeri şi argumentând că efortul financiar este oricum mare pentru stat, persoanele respective şi-ar fi cerut ele statutul de persoane cu handicap şi nu aşa s-ar fi născut. Una dintre victimele acestei nedreptăţi, Marian Cârstoiu, din Sighetu Marmaţiei, i-a transmis o scrisoare deputatutului Cornelia Negruţ, care a ajuns ulterior pe masa Ministerului Muncii. Degeaba însă.
În prezent, statutul de persoană cu handicap din naştere nu există separat în lege, este pusă „la grămadă” cu celelalte categorii de handicap, nu are nici un statut, drept pentru care este discriminată şi are de suferit. Este evident că legea actuală face o mare nedreptate persoanelor cu handicap grav înnăscut, având în vedere că persoanele în cauză nu vor putea munci niciodată şi vor fi condamnate să trăiască din indemnizaţia de 200 de lei/lunar. În plus, aceşti oameni cu handicap grav din naştere sunt târâţi abuziv de la o comisie la alta, împreună cu cei care au dobândit handicapul în decursul vieţii şi au şi alte venituri, astfel ajungându-se la confuzia ca şi persoanele cu handicap grav din naştere ar avea alt