Liderii partidelor politice vor căuta oameni care să intre în competiţia electorală mult mai devreme de localele din 2016
Vasile Delicoti a fost demis din funcţie prin ordin de prefect, în urma raportului A.N.I. privind constatarea stării de incompatibilitate
Vâlva iscată în cazul demiterii primarului de la Poarta Albă continuă cu noi episoade şi decizii în care ambele părţi iau legea în braţe şi se apără. Totul a pornit de la ordinul prefectului judeţului Constanţa, Eugen Bola, care anunţa vineri, 31 mai, demiterea edilului Vasile Delicoti, după ce Agenţia Naţională de Integritate a emis raportul privind starea de incompatibilitate a primarului din Poarta Albă, ales la alegerile locale din 2012 pentru al doilea mandat. Hotărârea semnată de Bola este, aşa cum a declarat, de a respecta legea, iar acesta a precizat că în termen de 90 de zile trebuie organizate alegeri pentru funcţia de primar. Întâi de toate, Delicoti are, la rândul său, un termen de zece zile ca să atace ordinul prefectului.
Chiar dacă decizia prefectului a atras numeroase discuţii printre politicienii locali, iar preşedintele P.D.L. Constanţa, senatorul Christian Gigi Chiru, e decis să-şi salveze colegul din această situaţie, inclusiv prin implicarea conducerii centrale a partidului, reprezentantul Guvernului în teritoriu e decis să aplice legea în cazul lui Delicoti. Eugen Bola a precizat că „ex-primarul“ din Poarta Albă a avut suficient timp la dispoziţie pentru a-şi apăra scaunul, însă şi-a retras acţiunea din instanţă, ceea ce ceilalţi aleşi locali pentru care A.N.I. a decis incompatibilitate nu au procedat în acelaşi mod. Astfel, ca urmare a ordinului de eliberare din funcţie, prefectul urmează să demareze procedurile legale privind organizarea de alegeri anticipate pentru ocuparea funcţiei de primar. În cazul lui Vasile Delicoti, prefectul Eugen Bola precizează următoarele: