Protocolul Uniunii Social Liberale va fi amendat pe trei direcţii mari – obiectivele politice prioritare (revizuirea Constituţiei şi regionalizarea), regimul alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale şi un cod de conduită “clar” în cadrul alianţei, a declarat, astăzi, la finalul şedinţei USL, preşedintele PNL, Crin Antonescu, potrivit Agerpres. El a precizat că protocolul actual al USL, aflat în vigoare, nu se modifică, ci este vorba doar de a adăuga articole pentru o funcţionare solidă şi de durată a Uniunii.
“Amendamentele se vor construi în trei direcţii – obiectivele politice prioritare: revizuirea Constituţiei într-un calendar care să permită adoptarea noii forme prin referendum, până la sfârşitul acestui an; regionalizare şi descentralizare (…) tot până la sfârşitul anului. (…) Al doilea capitol vizat de completările protocolului – regimul alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale de anul viitor”, a explicat Antonescu.
Liderul liberalilor a menţionat că la europarlamentare partidele componente ale USL vor candida pe propriile liste, “ceea ce nu va exclude un angajament, program comun al europarlamentarilor în PE, în convergenţă cu proiectul de ţară”, iar la alegerile prezidenţiale – candidat comun şi constituirea unei echipe mixte USL care “să construiască pas cu pas proiectul prezidenţial”, care să nu însemne doar campanie, “ci un proiect convergent cu programul de guvernare”. “A treia chestiune – un cod de conduită prevăzut şi adăugit, adus la zi, conceput spre a face foarte clar tuturor membrilor, demnitarilor, parlamentarilor care sunt regulile elementare de conduită în cadrul unei alianţe. (…) Un cod de conduită fără echivoc”, a subliniat Antonescu.
Protocolul Uniunii Social Liberale va fi amendat pe trei direcţii mari – obiectivele politice prioritare (revizuirea Constituţiei şi regionalizarea), regimul alegerilor europarla