Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un şofer de 33 de ani din Aiud a intrat cu maşina într-un TIR. Avea 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat

Publicat in Alba24, luni 3 iunie 2013 ·

Un bărbat de 33 de ani din Aiud este cercetat pentru conducere sub influenţa alcoolului, după ce a produs un accident în timp ce se afla la volan, cu 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a pierdut controlul autoturismului şi a lovit un TIR, pe contrasens. Accidentul a fost urmat doar de pagube materiale.

Sâmbătă, la ora 7.00, poliţiştii rutieri din Aiud, au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, ce s-a produs pe strada Tudor Vladimirescu din municipiu. Din primele cercetări efectuate de poliţişti, a rezultat că K.I.C. (33 de ani), din Aiud, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un TIR condus de un bărbat de 36 de ani, din comuna Mihai Viteazu, judeţul Cluj.

În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, pentru K.I.C. a rezultat o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Aiud, unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de K.I.C. au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Foto: arhivă

URL scurt: http://alba24.ro/?p=203347

Un bărbat de 33 de ani din Aiud este cercetat pentru conducere sub influenţa alcoolului, după ce a produs un accident în timp ce se afla la volan, cu 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a pierdut controlul autoturismului şi a lovit un TIR, pe contrasens. Accidentul a fost urmat doar de pagube materiale.

Sâmbătă, la ora 7.00, poliţiştii rutieri din Aiud, au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, ce s-a produs p

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum o ora
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Bucureștiul, sub avertizare de ploi, grindină şi vijelii

Ziare.com acum 32 minute
Vremea va fi călduroasă în Capitală, cu disconfort termic în creştere, iar din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări, intensificări ale vântului, vijelii, grindină, averse şi descărcări electrice, potrivit prognozei speciale emise de Admi

UPDATE - Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, trimişi în judecată / Doi dintre ei sunt în arest preventiv. În cazul celui de al treilea nu a fost identificat locul în care se ascunde

News.ro acum 25 minute
Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricula

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum 50 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

ANAF confirmă: Darul de la nuntă și botez nu se impozitează

HotNews acum o ora
Sursele de fonduri de natura darurilor de nuntă/de botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării, susține ANAF într-un comunicat de presă. De altfel, același lucru a scris HotNews.ro și duminică. ANAFFoto: Hotnews / Florin

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum o ora
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

[P] Despre implementarea salariului minim european. 10 argumente cu implicații pentru România

HotNews acum 49 minute
Creșterea salariului minim în România este esențială pentru alinierea la reglementările europene, care recomandă ca acesta să reprezinte 50% din salariul mediu brut, asigurând astfel un nivel de trai decent pentru lucrători. Salariu minim european F

Comitetul Executiv al FRF: Data de desfăşurare a Supercupei României a fost modificată / Alte decizii al CEx

News.ro acum 50 minute
Comitetul Executiv al FRF a aprobat, luni, modificarea datei de desfăşurare a Supercupei României. Astfel, meciul dintre campioana FCSB şi câştigătoarea Cupei României, Corvinul Hunedoara, va avea loc la 4 iulie, în loc de 6 iulie. Decizia de modifi

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°