13 persoane, printre care şi 10 elevi, au fost ucise în Afganistan într-un atac sinucigal care avea ca ţintă o delegaţie militară americană, informează The Telegraph.
Doi militari din forţele NATO şi un ofiţer de poliţie afgan sunt celelalte victime ale atacului.
Generalul Zelmia Oryakhail, şeful poliţiei din provincia Paktia, a declarat că atacatorul se afla pe o motocicletă şi a detonat explozibilii în districtul Samkani în momentul trecereii delegaţiei americane.
Elevii care au fost ucişi, cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani, fuseseră lăsaţi liberi de o şcoală aflată în apropiere.
Delegaţia militară americană tocmai participase la o întâlnire de securitate, a spus Saleh Mohammad Ahsas, şeful districtului, care de asemenea a luat parte la reuniune.
Oficialii militari din Afganistan au confirmat că doi militari din forţele NATO au murit în urma exploziei, dar nu a oferit amănunte despre naţionalitatea acestora.
Tot luni, alţi şapte civili afgani, printre care şi doi copii, au fost ucişi în provincia Laghman, estul ţării, după ce maşina în care se flau a lovit o bombă aflată pe drum.
Citeşte mai multe despre: Afganistan explozie atac sinucigas atentat delegatie militara americana NATO elevi ucisi in explozie provincia Paktia
13 persoane, printre care şi 10 elevi, au fost ucise în Afganistan într-un atac sinucigal care avea ca ţintă o delegaţie militară americană, informează The Telegraph.
Doi militari din forţele NATO şi un ofiţer de poliţie afgan sunt celelalte victime ale atacului.
Generalul Zelmia Oryakhail, şeful poliţiei din provincia Paktia, a declarat că atacatorul se afla pe o motocicletă şi a detonat explozibilii în districtul Samkani în momentul trecereii delegaţiei americane.
Elevii care au fost uci