Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro se apropie de 4,42 lei

Publicat in Impact in Gorj, marți 4 iunie 2013 ·

Declaraţiile tot mai dese ale oficialilor Rezervei Federale americane referitoare la reducerea treptată a injecţiilor de „bani noi” în economia SUA, care se ridică lunar la 85 miliarde dolari, a început să producă ieşiri ale investitorilor de pe monedele emergente, cu grad mai mare de risc. Aceste „exit-uri” au produs deprecierea rapidă a leului faţă de euro, care faţă de începutul lui mai a pierdut aproape 2%, nivel care se situează în culoarul de volatilitate de +/-5% acceptat de banca centrală. Astfel, cursul urca ieri de la 4,3794 la 4,4090 lei, medie care reprezintă maximul ultimelor două luni. Piaţa s-a deschis ieri în jurul pragului de 4,39 lei, valoare identică cu cea de la închiderea de vineri. După o scădere de scurt timp spre 4,3860 lei, euro s-a instalat confortabil deasupra pragului de 4,4 lei. Astfel, după ora 14:00, cotaţiile din piaţă depăşeau nivelul de 4,41 lei, ele fiind de 4,4130 – 4,4160 lei, după ce tranzacţiile se realizaseară la un maxim de 4,4180 lei. Ulterior, marcări de profit coborau euro spre 4,40 lei. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru scadenţa lunară la 4,4099 – 4,4197 lei, pentru septembrie la 4,42 – 4,44 lei iar pentru decembrie urca la 4,4650 lei. Cursul dolarului american a urcat de la 3,3737 la 3,3846 lei, cel mai înalt nivel începând cu 8 aprilie, iar cel al francului elveţian de la 3,5336 la 3,5401 lei, un nou maxim începând cu 2 mai. Monedele din regiune se depreciau la rândul lor faţă de euro, cea poloneză scăzând până la 4,285 zloţi, pentru a se întări apoi la 4,263 zloţi, în timp ce cea maghiară se menţinea la valori înregistrate vineri, 295,1 – 296,8 forinţi. Investitorii aşteaptă deciziile care se vor lua joi la întâlnirea conducerii BCE, dar şi publicarea, vineri, a raportului lunar asupra pieţei muncii din SUA, care va lămuri asupra deciziei pe care o va lua Fed privind programul de achiziţii

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Israelul şi Hamasul ajung la un acord de încetarea focului în Războiul din Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor

News.ro acum o ora
Israelul şi Hamasul au ajuns la un acord de încetarea focului în Războiul din Fâşia Gaza, declară o sursă apropiată negocierilor AFP, iar gruparea armată palestiniană Jihadul Islamic anunţă la rândul ei un acord, după 15 luni de conflict armat sânge

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe în legătură cu intenția MVM Grup de a achiziționa E.ON Energie România

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Energiei anunță că a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacția prin care MVM Zrt. (Magyar Villamos Művek Zártkörűen Működő Részvénytársaság) (MVM Group), companie de stat ungară, int

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 6 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 2 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

Trump anunţă un acord între Israel şi Hamas în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Israelul şi Hamasul au încheiat miercuri un acord în vederea unei încetări a focului în Războiul din Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor, la 15 luni de la începutul conflictului, anunţă surse concordante şi Donald Trump, relatează AFP. Mişcarea isl

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

Premierul Poloniei acuză Rusia că a plănuit acte de terorism asupra unor companii aeriene din întreaga lume

Mediafax acum 2 ore
„Nu pot decât să confirm că Rusia a planificat acte de terorism aerian, nu doar împotriva Poloniei, ci asupra unor companii aeriene din întreaga lume”, a declarat Tusk în timpul unei întâlniri cu Volodimir Zelenski, potrivit Politico. New York Times

Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război

HotNews acum 4 ore
Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război, eliberând fiecare câte 25 de persoane, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite, relatează Reuters. „Aceştia sunt militarii şi civilii noştri”, a scris preşedintele ucrain

Şapte maşini, implicate într-un accident rutier pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti/ Două maşini s-au răsturnat, iar două persoane sunt rănite/ Trafic rutier restricţionat pe o bandă

News.ro acum 4 ore
Şapte maşini au fost implicate într-un accident rutier petrecut, miercuri după-amiază, pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul spre Bucureşti, în dreptul localităţii Olteni, judeţul Dâmboviţa, Două maşini s-au răsturnat, una în afara carosabil

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
Iasi
acum

-2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/4°
vin.

0°/6°
sâm.

1°/8°
Constanta
acum

mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°