Dincolo de problema redeschiderii mineritului, Remin este şi ţinta unor interese...imobiliare. Compania are zeci de clădiri, drumuri, reţele de apă, pe care primăriile maramureşene ar dori să le primească. Insolvenţa Remin a făcut însă şi victime colaterale.

La început au fost „mine de aur”. Apoi, au devenit „pietre de moară”. „Aurul” imobiliar al Remin s-a transformat în ruine.

Compania deţine un imens patrimoniu reprezentat prin clădiri, drumuri, reţele de alimentare cu apă, cabane etc. Deşi, de-a lungul vremii, mai toate primăriile şi-au manifestat interesul de a prelua, în cuantumul datoriilor, fostele clădiri ale exploatărilor miniere, povestea a rămas în coadă de peşte. Iar clădirile, cândva bijuterii arhitectonice, au devenit mormane de moloz în care autorităţile locale nu pot investi pentru că nu le deţin în proprietate, iar Remin nu poate investi pentru că este în insolvenţă. Un cerc vicios în care pierd zeci de familii care trăiesc în condiţii mizere, fără apă şi cu riscul să fie striviţi de dărâmături.

Clădirile companiei miniere sunt disputate între creditori, primării şi Autoritatea Naţională pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Procesul de vânzare/predare este cu atât mai complicat, cu cât situaţia juridică a multor terenuri este incertă, iar obiectivele nu sunt evaluate sau nu figurează în acte cu destinaţia reală. Mai mult, deşi e disputată între numeroşi „pretendenţi”, o parte a patrimoniului este ameninţată cu… demolarea. Tot ce nu se vinde sau predă până la elaborarea Proiectelor Tehnice (PT) pentru închiderea perimetrelor miniere va ajunge un morman de moloz. Iar în planuri au fost trecute inclusiv obiective ca ..reţele de apă. Aşa că, zeci de familii din Ilba, de exemplu, riscă să rămână fără apă.

Mai mult, clădirile figurează în scripte cu valori ridicol de mici, stabilite în urmă