Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Start la înscrierile în MAI, MApN şi SRI

Publicat in Exclusiv Gorj, marți 4 iunie 2013 ·

Gorjenii care vor să devină oameni ai legii au liber la înscrieri. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, Jandarmeria, dar şi Inspectoratul Situaţiilor de Urgenţă informează că s-a deschis programul de recrutare, sesiunea 2013, privind admiterea în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi pentru instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Român de Informaţii, care şcolarizează pentru nevoile MAI, pe locurile alocate. Astfel, în toate structurile sunt puse la dispoziţie peste o mie de locuri. Condiţii de recrutare

Din cele 1.117 locuri scoase la concurs în toate structurile de stat, 409 sunt pentru studiile de licenţă, cu frecvenţă, iar 768 la învățământul postliceal. Pentru sesiunea de admitere din anul 2013, sunt scoase 167 locuri la Jandarmerie, 160 la Pompieri, 36 la Penitenciare, iar restul în şcolile de agenţi de poliţie. Pentru a participa la programul de recrutare, candidaţii trebuie să fie declaraţi apţi din punct de vedere medical, psihic şi fizic, dar şi să treacă de anumite probe de examen.

Data limită a înscrierilor

Înscrierea candidaţilor pentru admiterea în învăţământul superior, atât în instituţiile MAI, cât şi MApN şi SRI a debutat la 3 iunie şi se încheie la data de 14 iunie. Termenul limită de depunere a dosarelor, în volum complet, pentru admiterea în aceste instituţii de învăţământ este 21 iunie 2013. De asemenea, înscrierea candidaţilor pentru admiterea în şcolile postliceale ale MAI şi MApN are loc în perioada 3 iunie-2 august 2013, iar termenul limită de depunere a dosarelor, în volum complet, este 9 august 2013.

Detalii pe site-urile MAI, MApN şi SRI

Gorjenii care doresc să se înscrie la concurs pentru obţinerea unui loc în învăţământul superior sau postliceal pot obţine mai multe detalii de pe site-urile structurilor care fac recrutări. Tot de ac

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 25 minute
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 13 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum 19 minute
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 48 minute
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum 48 minute
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°